Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

40\'s

1 min lectură·
Mediu
să mori cu ochii deschiși
e un clișeu
să mori
banal
să povestești toate astea
obscen
ești la jumătate
îmi spune tata
nu știe că mi-e atât de frică încât privesc
numai în urmă
trag de anii aceia de început
ca de ultima pâine
iubirile mele sunt din ce în ce
mai scurte
și merg cu spatele
să nu văd renunțările
umbre sub praguri
bârfind
tremur
flasc obrazul vede oglinda
încep să înțeleg de ce se tăia tata la bărbierit
de bătrân
ce sunt
n-o să-mi ajungă zilele la capăt
o să le dau de pomană
chiar acum
hei! cine vrea niște zile?
bune și rele și amărâte
și cum or mai fi
dar sunt bune de trăit
mie nu îmi mai trebuie
085833
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
123
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Victor Potra. “40\'s.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/victor-potra/poezie/13896733/40s

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-ioan-muresanLM
Liviu-Ioan Muresan
La mulți ani! La cît mai multe astfel de poeme! Îmi place\"trag de anii aceia de început/ca de ultima pâine\".
LIM.
0
@jkloungsuhJ
jkloungsuh
oprește-te la \"de bătrân/ ce sunt\", ultima strofă e cam plină de clișee. și știu că are o însemnăte personală, deci să zicem, că aș trece-o cu vederea. \"și merg cu spatele/ să nu văd renunțările\" - prea patetică, măcar imaginea asta s-o scoți. anyway, e mai ok față de cum m-ai obișnuit cu poezia. totuși, simt lipsa prozelor tale. & la mulți ani, poate vei deveni mai înțelept și vei avea mai multă grijă cu oamenii care-ți intră-n față. bine ar fi să le intrii tu-n față. poate așa nu mai pierzi atâția oameni. căci singurul lucru pe care ei nu-l fac e să practice la niveluri înalte pupin*urismul.
știu că nu vei sări în sus, doar știi cum sunt. :)
bye!
0
@victor-potraVP
Victor Potra
Sebastian, mulțumesc pentru decupaj. Ultima strofă a fost recuzată de mai multă lume. O să tai când o să am siguranța unui alt final.

LIM, mulțumesc de urare, sper să mă mai \"caute\" astfel de stări.

Laurențiu, mulțam de sugestiile la obiect. Cum spuneam mai sus, un alt final poate că îl voi găsi mai târziu. Cât despre urări, sunt bine venite și bine primite, cu totul :D Doar că adesea navigarea e o zbatere între Scyla și Caribda... :)

Victor
0
@angela-furtunaAF
angela furtuna
...nu merge cu pomana, la o miza așa de mare...Moartea autorului e un subiect tabu, întotdeauna. Apoteozăăăăăăăăăăăă...
Merge, însă, tăiatul cu lama, sub bărbie, pe stânga, adânc.
E un final literar și de carieră cu adevărat apocaliptic.
0
@victor-potraVP
Victor Potra
... se vor liniști vreodată?... :D
Probabil că nu.
Mulțumesc pentru sugestia binevoitoare Doamnă Angela Furtună. :)
Din păcate trec printr-o perioadă în care mă simt cât de poate de viu, chiar dacă uneori interogațiile induc nesiguranță.
Și apoi, echilibrul cosmic cere ca să fiu prezent, ca un contrabalans, la grațioasa dumneavoastră trecere prin literatura română. La cât rău, atât bine, la cât urât, atâta frumos. Desigur, rezumatul filosofic, rămas deschis este: cine e cine?
Dar asta rămâne de aflat... :)

Victor
0
@petru-teodorPT
Petru Teodor
hai să redevenim serioși (?).
domnule filozof (nu mă pot abține, uneori), mă iertați de îndrăzneala novicelui, dar finalul acela...
ți s-a mai zis, știu.
pe lângă faptul că îmi amintește de poeziile mele din liceu, nici că se potrivește.

un final sec -
\"[...]
tremur
flasc obrazul vede oglinda
încep să înțeleg de ce se tăia tata la bărbierit\"
- zic eu că se potrivește de minune poeziei.
cel puțin eu acolo am pus punct.

cu respect,
pt.
0
@antrei-kranichAK
Antrei Kranich
sfarsit, care e un picutz scolaresc si de partea cu renuntarile, mi-a placut tonul poemului. chiar aduce a criza varstei de mijloc. :-)

A
0
@victor-potraVP
Victor Potra
Petru, ai dreptate, trebuie să învăț să tai. O să tai, dar când voi găsi o stare potrivită pentru a mă apleca din nou asupra acestei scrieri.

Adică la următoarea criză de andropauză, cum bine a sesiyat amicul Kranich :)) Andrei, să trăiești și tu, cel puțin până la \"vârsta de mijloc\", mulțam pentru semne... :)

Victor
0