Pieta

urmarind cararuia truditorului, Victor, trebuie sa remarc incapatanarea, tendita de a aborda teme care il depasesc( sunt prea ample)... nu este rau! Da, mai mult, chiar si Iisus este/ a fost un rebel, insa acel rebel care chiar daca s-a numit rege al iudeilor, a stiut ca este legatura neindoielnica intre Tatal si sfantul duh... de aici trinitatea filosofiei viitoare... drumului ei lung intre nu si da ... dualitatea... aceasta filosofie este moarta!

Iau dora ultima strofa:

\"celor ce au
li se va da
și celor ce n-au
li se va lua\"

îmi fac un sandviș

batrane, acest verset este atat de profund atat de vast incat te ingroapa.. nu este vorba de o interpretare dogmatica ci de una pragmatica... ei bine pofta buna!

si nu uita cultura nu este apa de ploaie!

\"pietate, pietate, Pieta…\" ... care este legatura? daaa... suna bine insa:



\"The Pietà (pl. same; Italian for pity) is a subject in Christian art depicting the Virgin Mary cradling the dead body of Jesus, most often found in sculpture. As such, it is a particular form of the Lamentation of Christ, a scene from the Passion of Christ found in cycles of the Life of Christ. When Christ and the Virgin are surrounded by other figures from the New Testament, the subject is strictly called a Lamentation in English, although Pietà is often used for this as well, and is the normal term in Italian. The Pietà developed in Germany about 1300, reached Italy about 1400, and was especially popular in Central Europe.[1] Many German and Polish 15th century examples in wood greatly emphasise Christ\'s wounds. The Deposition of Christ and the Lamentation or Pietà form the 13th of the Stations of the Cross, as well as one of Seven Sorrows of the Virgin.

Credința poate fi adevărată doar ca durere, ca zbatere vie.
Noi am făcut din ea un fast food cu meniu fix, regulament de ordine interioară și program de funcționare.

Reper vizual: Pieta a lui Michelangelo.
pietate / Pieta - opoziție, desființare, reper, repunere a problemei

nu există mântuire fără suferință
ritualul nu ține loc de empatie
și
invectivele pot înlocui gândirea doar pe termen scurt
apă de ploaie, bătrâne, apă de ploaie...

Victor Potra

în opinia mea aici te-ai lăsat prea mult în voia stării și ai uitat poezia, până la urmă poezia e mai mult decât o notație de idei sau transpunerea de moment a unei stări...

cred că mai ai de lucrat la haina textului, cred că te grăbești să scrii și nu te întorci pe text, nu tai, nu rafinezi îndeajuns, te reverși frenetic, pierzi echilibrul, nu stăpânești cu o mână exersată îndeajuns cuvintele, le lași să te domine, poetul este stăpânul cuvintelor sale și dovedește asta atunci când ajunge la ceilalți prin propria trăire, el construiește, se joacă dacă vrei, își depășește neputințele și devine un creator doar în momentul în care poate să ofere cititorului acel echilibru între formă și mesaj

ideile transpuse într-o asemenea formă sunt menite să îți aducă pe moment o falsă ușurare dar cititorul de poezie(cel puțin eu) caută, așteaptă și vrea mai mult, pot părea acum destul de ciudată pentru că și eu de multe ori ca autor pierd echilibrul despre care îți scriam înainte...

impetuozitatea poate distruge uneori un text, da, ți-o spun din proprie experiență, fără nicio răutate

ca exercițiu merge, ca poezie stă într-un punct mort, părerea mea

ideea nu o comentez, fiecare cu drumul lui spre lumină...dar cred că de multe ori căutăm mult prea departe ceea ce este bine păstrat în noi și primim de la ceilalți ceea ce noi le oferim


salut, Potra,

spor la scris


dana banu

nu-mi place deloc partea minusculă de la final, cu celor ce au.. etc. și cu sendvișul. nu găsesc deloc benefică acea concluzie & revenirea la ideea de sendviș (fie el și cu dragoste).

în rest mie mi-a plăcut poemul, cu toate bălăriile din el, dar se vede că e scris sincer. și asta mi se pare cel mai important.

aș mai adăuga un singur lucru: mi-ar plăcea să citesc un poem despre relația ta cu d-zeu, dar un poem în care să nu te sprijini pe nicio referință externă (marlaux etc.) și să nu vb. despre accesorii (popi etc.). să fie, adică, un strigăt, pur... atunci, și numai atunci, nu doar că va fi un poem sincer, ci ai fi chiar tu. pe mine m-ar interesa să te văd desenat cât mai autentic, cu litere.

Pornind de la ce îmi spunea profesorul de mate, despre nevoia de exerciții pentru \"manualitate\", aș spune că mai am nevoie de \"munci\" până la \"poetitatea\" care să-mi permită să stăpânesc \"cu o mână exersată îndeajuns cuvintele\"... :) Pe de altă parte este imperios necesar să perseverez pe cont propriu, chiar cu riscul ca uneori să reinventez apa caldă...
Și o rugăminte, Elianule. Nu mai fi atât de prevenitoare când îmi semnalezi lipsurile unui text al meu, e tipul de diagnostic fără de care nu se poate progresa. Deci sunt deschis și recunoscător, ok!? :))
Doar o precizare, deși nici mie nu îmi e încă foarte clar... Cred că mai degrabă textul de mai sus e o scriere poetică decât o poezie, venită ca impuls din partea prozatorului din mine, în căutare de esențializări. Am citit din nou Hesse, și aș vrea cumva să scriu și proza \"mai adunat\"... Vedem, experimentăm...

Mulțumesc pentru \"consultație\" :)
Cu drag,
Victor

Mulțumesc pentru feedback, se adună datele, se bagă la procesat... :)

Cât despre înfruntarea directă cu Dumnezeu, iată o idee cât un atu de treflă! Ea apare episodic în prozele și eseurile mele, dar e o provocare să încerc să mă desenez cu litere... :)

Sper ca grația divină să pogoare asupră-ți cât mai curând, cu tot cu puterea fustei scurte... By the way, la ce folosește?... :))

Reverențe,

Vix