Ioan Postolache-Doljești

uzez de paralaxă uneori să prind inaccesibilu-n cătare şi-l muşc în şagă de urechi. în muşcătura de-alintare îşi simte zaua slăbiciunii şi minte cu neruşinare că-l doare, că nu-i, cum mie mi

Aveai ochi de mură coaptă, ţîţîşoarele gutui, buze dulci cu gust de fragă... Te-am rugat să-ţi faci pomană cu un suflet pofticios. M-ai privit de sus în jos: - Ia mai pune-ţi pofta-n

Fără balastru carnal, mai zilnic, evadăm în acest univers paralel. Nume cu trup de cuvinte,gânduri, trăiri, speranţe şi doruri, ne străduim a fi ce credem a fi sau visăm. Suntem spirite. De câte ori

Bună.Înainte de toate o întrebare domnule Postolache: -Cum vă simţiţi dumneavoastră în ăst început de zi? Surprins în plin căscat, uită să clipească şi mă priveşte cu gura căscată lungi clipe. Îşi

Înserare. Burniţează rar şi mărunt. Nu mă grăbes. Timpul şi vremea sunt una cu mine. Mă las în voia paşilor. Mai bine pe stradă decât în casa pustie. Lume pestriţă care-ncotro ca în tâmpla mea

la ora trezirii văd prea mult alb în fereastră, nefiresc înaintea soltiţiului de iarnă. deschid geamul. totul e alb dar, ciudat, nu mai am acea tresărire de bucurie. oare copilul din mine-i

de unii-or spune că e suprarealism am să le spun că nu, trăirea-i pură. nu-s arivist, de ce aş fi? pegasul zbor vrea nu strânsură... oglinda mă priveşte câş în ea nu-s eu, e-o altfel de

eu, tu, două entităţi de bot cu iavaşa lui da ori nu, entităţi ajunse fără de trup, doar picioare şi mâini, picioarele să ne ducă spre mine, spre tu şi mâini pentru dar unul spre

în dimineaţa asta mohorâtă de toamnă cu buze vestejite muşcate de frig cu dinţi de zăpadă îmi imaginez viaţa fiind o cadă cu apă călduţă încercată cu cotul scaldă de prunc ce am fost crescând în

centrala-i programată antifactur tavanul mă priveşte cu ochiul chior fără somn îmbodolit în monton la geam în noapte când până şi monştrii de beton dorm cu prada în pântecul lor

întâi s-a privit. era gol. coajă de ou. sunt uşor ca fulgul nenins... şi-a deschis un ochi. în urechi năvăli un vuiet imens. l-a închis repede, de frică, pupila-i să nu-i fie ţinta nevinovaţilor

mă bântuie de-o vreme INFINITUL ca floarea unui cui în gheată iar eu, maratonist fără de mâini, cer eului din mine ajutor cum am făcut la ananghie de-atâtea şi de-atâtea ori şi altădată. îmi

era sălbatic, viguros la trup şi drept, eram şi eu doar cu noroace-n păr, trăiam fără de gânduri cenuşii, speram voioşi în viitor. dar viaţa e cum e şi, pentru el se hotărăşte în majoritate

plângeam cu lacrimi şi muci trăgând-o pe mama de poale: de ce nu m-ai făcut, mamă, pe mine înaintea lui Didi? ( luasem de la el o scatoalcă şi-un şut, să plec să mă joc cu cei mici de-o samă cu

al nostru că şapte de tine fost-am făcuţi, trei eve şi patru adami, pe pământ sugând la ţâţa solară. a doua şi-a treia dintre eve pretimpuriu au devenit îngeri şi primul dintre adami de curând e

nu puteai, Iordache, să te piepteni înainte de-a-ţi pune sacoul? e negru şi păru-i albit, întoarce-te să te perii... nu ştiu unde aveau de dus dar ştiu că în creştet lui tata i se rărea

doamnă dragă, în vârstele toamnei privind peste umăr, îţi pot spune că-s una cu salcâmul din fundul grădinii. neinvazivi, cu ciorchini de flori şi de gând, albi, parfumaţi, doldora de nectar în

lăsasem în urmă butucii de vie uşuraţi de dulcea povară, în nări mai păstram miros de frăguţă. în staţie aşteptam microbuzul. o zi cu soare călduţ, fără vânt. eram mulţumit fără gând la

da, în noaptea aceea cu lună am crezut, călărindu-ne în popuşoi, că noi vom fi o viaţă-mpreună... de mână ţinându-ne, ameţiţi de iubire mergeam spre şopron, s-o luăm de la capăt, unde mi-ai spus

ziua noaptea-s fiti-fiti şi gândesc să-mi bărberesc numai obrazul stâng să dau cu zarul la-ncălţare mai mare cu şosetă albă şi pantof mai mic botină şi şosetă neagră de o fi cald să ies doar în

un nor întunecat şi trist în munţi dădu obolul de ninsoare scăpat de bir porni uşor spre soare unde îi obtură căldura doar atât cât să se dezmorţească la spinare... e-o după-amiază fără

îi spun cuvântului: e jumătatea lunii dintre cald şi frig, nu mai umbla desculţ, cărările de gând sunt pline de ciulini, corneţi cu spini... - mi-s tălpile obraz de nesimţit, cu ne simţire

"trag linie iubirilor şi zic că e o sumă bunicică, e un câştig şi n-am pierdut nimic şi încă poate fi mai frumuşică", bifam la vârsta de doi poli pe-un colţ de foaie, azi îngălbenită găsită,

în ziua de probajeni m-a anunţat că vine cu glas schimbat, insiduos, de prună coaptă. m-am prins că-i ea, i-am zis: iubire, vino, te-aştept cu inima ... sculată. a-nchis. am dat-o iar în bară,