uzez de paralaxă uneori
să prind inaccesibilu-n cătare
şi-l muşc în şagă de urechi.
în muşcătura de-alintare
îşi simte zaua slăbiciunii
şi minte cu neruşinare
că-l doare,
că nu-i, cum mie mi
Aveai ochi de mură coaptă,
ţîţîşoarele gutui,
buze dulci cu gust de fragă...
Te-am rugat să-ţi faci pomană
cu un suflet pofticios.
M-ai privit de sus în jos:
- Ia mai pune-ţi pofta-n
Fără balastru carnal, mai zilnic, evadăm în acest univers paralel. Nume cu trup de cuvinte,gânduri, trăiri, speranţe şi doruri, ne străduim a fi ce credem a fi sau visăm.
Suntem spirite. De câte ori
Bună.Înainte de toate o întrebare domnule Postolache:
-Cum vă simţiţi dumneavoastră în ăst început de zi?
Surprins în plin căscat, uită să clipească şi mă priveşte cu gura căscată lungi clipe. Îşi
Înserare. Burniţează rar şi mărunt. Nu mă grăbes. Timpul şi vremea sunt una cu mine. Mă las în voia paşilor. Mai bine pe stradă decât în casa pustie. Lume pestriţă care-ncotro ca în tâmpla mea
la ora trezirii văd prea mult alb în fereastră, nefiresc înaintea soltiţiului de iarnă. deschid geamul. totul e alb dar, ciudat, nu mai am acea tresărire de bucurie. oare copilul din mine-i
de unii-or spune că e suprarealism
am să le spun că nu, trăirea-i pură.
nu-s arivist, de ce aş fi?
pegasul zbor vrea nu strânsură...
oglinda mă priveşte câş
în ea nu-s eu, e-o altfel de
eu, tu, două entităţi
de bot cu iavaşa lui da ori nu,
entităţi ajunse fără de trup,
doar picioare şi mâini,
picioarele să ne ducă spre mine, spre tu
şi mâini pentru dar unul spre
în dimineaţa asta mohorâtă de toamnă cu buze vestejite
muşcate de frig cu dinţi de zăpadă
îmi imaginez viaţa fiind o cadă cu apă călduţă
încercată cu cotul scaldă de prunc ce am fost
crescând în
centrala-i programată antifactur
tavanul mă priveşte cu ochiul chior
fără somn
îmbodolit în monton
la geam
în noapte
când până şi monştrii de beton dorm
cu prada în pântecul lor
întâi s-a privit. era gol. coajă de ou.
sunt uşor ca fulgul nenins...
şi-a deschis un ochi. în urechi năvăli un vuiet imens.
l-a închis repede, de frică, pupila-i să nu-i fie
ţinta nevinovaţilor
mă bântuie de-o vreme INFINITUL
ca floarea unui cui în gheată
iar eu, maratonist fără de mâini,
cer eului din mine ajutor
cum am făcut la ananghie
de-atâtea şi de-atâtea ori şi altădată.
îmi
era sălbatic, viguros la trup şi drept,
eram şi eu doar cu noroace-n păr,
trăiam fără de gânduri cenuşii,
speram voioşi în viitor.
dar viaţa e cum e şi, pentru el
se hotărăşte în majoritate
plângeam cu lacrimi şi muci
trăgând-o pe mama de poale:
de ce nu m-ai făcut, mamă, pe mine înaintea lui Didi?
( luasem de la el o scatoalcă şi-un şut,
să plec să mă joc cu cei mici de-o samă cu
al nostru că şapte de tine fost-am făcuţi,
trei eve şi patru adami, pe pământ sugând la ţâţa solară.
a doua şi-a treia dintre eve pretimpuriu au devenit
îngeri şi primul dintre adami de curând e
nu puteai, Iordache, să te piepteni
înainte de-a-ţi pune sacoul?
e negru şi păru-i albit,
întoarce-te să te perii...
nu ştiu unde aveau de dus
dar ştiu că în creştet
lui tata i se rărea
doamnă dragă,
în vârstele toamnei privind peste umăr,
îţi pot spune că-s una cu salcâmul din fundul grădinii.
neinvazivi, cu ciorchini de flori şi de gând,
albi, parfumaţi, doldora de nectar în
lăsasem în urmă butucii de vie uşuraţi de dulcea povară,
în nări mai păstram miros de frăguţă.
în staţie aşteptam microbuzul.
o zi cu soare călduţ, fără vânt.
eram mulţumit fără gând la
da, în noaptea aceea cu lună
am crezut, călărindu-ne în popuşoi,
că noi vom fi o viaţă-mpreună...
de mână ţinându-ne, ameţiţi de iubire mergeam
spre şopron, s-o luăm de la capăt,
unde mi-ai spus
ziua noaptea-s fiti-fiti şi gândesc
să-mi bărberesc numai obrazul stâng
să dau cu zarul la-ncălţare
mai mare cu şosetă albă şi pantof
mai mic botină şi şosetă neagră
de o fi cald să ies doar în
un nor întunecat şi trist
în munţi dădu obolul de ninsoare
scăpat de bir porni uşor
spre soare unde
îi obtură căldura doar atât
cât să se dezmorţească la spinare...
e-o după-amiază fără
îi spun cuvântului:
e jumătatea lunii dintre cald şi frig,
nu mai umbla desculţ,
cărările de gând sunt pline de ciulini,
corneţi cu spini...
- mi-s tălpile obraz de nesimţit,
cu ne simţire
"trag linie iubirilor şi zic
că e o sumă bunicică,
e un câştig şi n-am pierdut nimic
şi încă poate fi mai frumuşică",
bifam la vârsta de doi poli
pe-un colţ de foaie, azi îngălbenită
găsită,
în ziua de probajeni m-a anunţat că vine
cu glas schimbat, insiduos, de prună coaptă.
m-am prins că-i ea, i-am zis: iubire, vino,
te-aştept cu inima ... sculată.
a-nchis. am dat-o iar în bară,