Ioan Postolache-Doljești

sfinţitele mlădiţe de salcie, la Florii, anul trecut, ţi le-am înfipt în ţărna mormântului lângă cruce şi candelă, să-ţi ţină mâţişorii o vreme de urât în lumina cuvintelor mele rostite în

staaai, Ioane, cu ochii beliţi în tavan. ziua dusă ? puşcă de soc cu biluţe de câlţi nu armă letală. tolba ţi-i goală. îţi tragi aşternutul până sub barbă să nu se vadă urma de gheară. simţi

ai mei obosiţi, ai tăi boboci de flori. altoi tu, sufletul meu portaltoi. pe creanga din vârf trei sâmburi rămaşi din rodul trecut, ofrandă, parcă, pentru Tatăl, Fiul, şi Duhul cel

bată-mă norocul că deştept mai sunt, n-aş fi crezut vreodată să scriu fără de rimă. versurile albe, lăcuste călătoare gregar trăind sub tâmplă acuma îşi iau zborul... talentul se răzbună şi

la început a fost ţipătul, nepoate. vocalic şi plâns. la auzul lui durerile au tăcut în pântecul mamei şi ochii ei s-au aburit în fiorul iubirii.primul vers... de sub zâmbet de guriţă ştirbă a

Gonim călări pe umeri fistichii Trecând prin secţiuni bizare. Pe cerul priponit în mare, Gonim pe umeri fistichii. Perdanţi, abulici şi zurlii, Ne hilizim şi când ne doare Trecând prin

Mimează-n golănaş şi pui de lele, Vrând musai lumea să-l asculte. Se laudă şi-njură în acute, Mimând a golănaş şi pui de lele. Părând că nu îşi mai încape-n piele, Chiar dacă îi atârnă

un braţ nevăzut mă ia binişor din tablou, îmi şterge cu grijă culorile de pe chip până rămân doi ochi curioşi să-l privească din unghi variabil. în vis ştiu că e vis şi pot să-l duc pe făgaşul de

simţi primăvara cugetului. din căsuţa sufletului iese-o copilă. pe lângă ograjii îmbujoraţi îi atârnă două codiţe. râde soarelui şi veselă vine spre tine alergând printre flori, fluturându-şi poalele

noapte, cer cu lună plină, în dormitor pe patul răvăşit goi puşcă, asudaţi şi gâfâind el ghiocel şi ea-i zambilă... oftează lung, se simte stingherit. întins, sleit stă într-o rână... ea

la hanul virtual şi fără taxă la intrare, visând la faimă, vine fiecare cu numele fără-nveliş carnal. trăiri adevărate sau de gând, interesante sau cu iz banal, sunt matriţate în cuvinte, material

Când mă gândesc la el îl văd pescar Tăcut, pe scăunel în aşteptare Să simtă-un zvâc în undiţă măcar, Minţindu-se că e captura mare. Din când în când verifică momeala, Cum a făcut de-o viaţă în

... şi iată-mă-s pensionar la primul bal. sonoru-i dat ca pentru surzi, orchestra şi guriştii sunt pe val... dau ochii-n jur. la mese care mai de care, vorbesc şi râd în tremur de proteze, purtând

ţineam în braţe pruncul nou născut şi te priveam, firavă azalee, şi mă-ntrebam năuc: cum de-ai putut să te deschizi atât de mult, spre bucuria mea, femeie?...

zi de vară. mina Bălan. patru ortaci intră în şutul din zori. colivia ne duce în adânc la orizontul 85. cei din şutul trecut au lăsat abatajul armat. seful de tură, nea Tamaş cu ajutorul, verifică

Ginind obtuz prin rariţe confuze, Adăst pe prundul dintre eu şi tu Şi râd în draci cu sângele pe buze, Iar cerul hohoteşte-n mii de nu. Ard mirt, tămâie, camfor, şi santal, Beau vin, rachiu,

cea mai frumoasă poezie nu poate a fi scrisă de bărbat e harul dat pentru femei cu patimă în pat să o compună cu şoapte şi-onomatopei...

Ah, clipele, vârfuri de ace, Le calc atent cu tălpi de gând Desculţe, nu ştiu până când, Habar nu am dar n-are-a-face. Îmi cade viitorul în trecut Fulgerător, n-am timp să ştiu de-mi place Şi

vădane amândouă şi prietene de-o viaţă, pensionare, locuind pe-acelaşi palier la bloc, de-o vreme nu îşi mai vorbesc deloc, mocnesc şi-s gata să se ia la harţă. tărăşenia a pornit la piaţă când

aud bătăi la uşă în cod demult ştiut. tresar, nu-mi vine-a crede, plecase fără veste şi nu am condamnat-o, ea este cine este, eu muritor de rând... îmi pun halatul de monton, îmi dau un puf în

dac-ar mai fi, şi ştiu ce spun, ar fi cu totul altcumva, n-aş mesteca ci aş scuipa prostiile de-acum cu detaşarea punctului pământului ce sunt şi cu candoare aş zâmbi. dar marea poznă e că

în propriul timp suntem captivi pe viaţă şi ne purtăm cu stoicism povara dezamăgiţi când vine seara, însă sperând în noua dimineaţă, ziceam până mai ieri, acum mi-e greaţă de halu-n care azi

mă furişez în minte ca un hoţ într-un hambar cu vechituri sperând că pe sub hârburi voi găsi comori... atent să nu calc în vreun cui rămas în şipci printre dărămături de vise le dau în