lumânarea de la han

la hanul virtual şi fără taxă la intrare, visând la faimă, vine fiecare cu numele fără-nveliş carnal. trăiri adevărate sau de gând, interesante sau cu iz banal, sunt matriţate în cuvinte, material spre întrupare. aici e veşnic carnaval. măşti inocente ori hilare, cu voce mică sau cu gură mare, sunt prinse într-un cor bizar. tenori, soprane, baritoni, mezzosoprane, mulţi afoni, fac vocalize după capul lor într-o desăvârşită hărmălaie... nu îndrăznesc să intru-n sala mare, acolo-s becuri, lasere şi reflectoare, opaiţe, feştile, felinare, unde să-ncapă-o lumânare? cuminte stau în coridor şi trag cu ochiul la lumina lor, în hanul asta primitor din care, fantome, umbre pe covor, pleca-vom în uitare... ca noi nici lumea nu-şi va aminti de hanul nostru şi de-al lui vânzol...