George Pașa

melci pe uscat note de subsol: -1- impactul unui melc marin cu sine însuși cutremurarea ființei dinăuntru sunetul viu din urechea depărtării -2- sub tălpi mișcarea algelor nisipul nivelat de

Rănit - nu grav - în aspre revoluții, cuvântul se întoarce să-ți ia vamă culorile ce n-au intrat în ramă și-au preferat nisipul, precum struții. Oare de ce o vrea să ia în seamă ceea ce

n-am să te pomenesc odată cu morții, tu ești moartea mea vie, te strecori printre umbre, le dai înțeles, în miezul cântecului, făptura ta deprinde măsura.

Ascultă, G. P., ce tot o dai cotită prin bălării, tu nu știi c-a secat izvorul poeziei? Da, a secat, și la Secăciunea Sa fac pelerinaje tot felul de poezaci alchimiști. Tu mai lipseai, Pașadinule, să

-38- Nu poți săpa la rădăcina urii, și-apoi să speri că vei clădi iubire, săgeata se întoarce împotrivă-ți. Vezi cum altoiul blând se însoțește cu ramura, fără să-i schimbe sensul. Pe limba de

Cineva (nu pot să spun chiar cine) mătura scaieți fără rușine. * Un scaiete se așază-n jilțul de pe care-abia plecat-a prințul. Unde-o fi plecat măturătorul? De scaieți s-a cam umplut

Am scris o carte, i-am dat drumul să umble liberă prin lume, prin lumea asta unde versul este prilej de râs și glume. - Să cânți nostalgic nu e bine, să porți surâsul peste mască e mai la modă,

-1- Adesea vezi cum se-nnorează-n tine și plouă invizibil, în torente, șuvoaie se revarsă-n sentimente. Și-atunci, adio curgeri mai domoale, adio și meandre textuale! După furtună, vin zile

Și-ai ajuns să simți seceta din oameni, arșița ce-ascunde false pătimiri. Fiecare nod viața îl sporește cu tăceri de-opal. Toți plecăm ușor către-o altă viață; visători, sperăm că va fi mai

Nu ți-ai propus niciodată să scrii despre oboseală (a ta, a frunzelor după ce ruginiul dă iama în ele). Privești o frunză, nu îi va fi mai ușoară căderea; risipirea din tine-o privești, nici ție

* Ca într-o tiribombă se-nvârte lumea. Mai amețește câte unul, doar așa, de complezență, să dea bine în lumea-nvârtiților. Privești de pe margine; deci, ai luat distanță. Lumea oricum

O brumă de-așteptări are tot omul. Cu visu-odată, crește și speranța că nu-i pierdut cu totul sensul vieții. Ai sufletul brumat de-atâtea pierderi, tot viu rămâne visul tinereții. Ești

Respirația ca o perie îți șterge lacrimile, tristețea nu-și mai flutură steagu-n amurg. Subliniez drumul cu-albastru până la marginea cântecului, presar pe el florile culese din ochii

Posibilitatea orbetelui de a cădea la pace cu lumina este tot așa de redusă ca ridicarea mușuroiului la soare din temnița răcoroasă a nopții. Din rotocoale de fum se ivește poemul acesta

-1- Părea că toate visele plecaseră în vacanță. N-avea cine să mă consoleze. Singur cu toată logica aceasta nemiloasă. I-am dat cu flit și m-am retras departe de apele ei reci. De undeva, a început

Există și ratări luminoase, ca atunci când dai un șut în mingea pierzaniei - o ceață mierie te-nvăluie, de visezi un gol auriu deviat către margini. La fel de luminoasă-i și ratarea când,

-25- Trec umbre. Cu un pas rămas în urmă, adun în mine setea fără margini a celor care și-au dorit lumina. Înaintarea-i tot mai grea prin vremuri. Oprirea-n loc nu-nseamnă

E timpul să taci. (De parcă n-ai fi tăcut destul!) Norul s-a golit de cuvinte și, până să ne binecuvânteze cu o ploaie, și-ntinde bezmetic pe foaie veșmintele lălâi. Nu poți schimba decorul

În viața aceasta, care nicidecum nu miroase a esență de trandafiri, dar nici a hoit, pasul meu a fost, uneori, hotărât, alteori, șovăitor, paralizat de incertitudini. Știi, câteodată părea că mă

-21- Între două singurătăți albastre levitează emoții muzicale, se-ntâlnesc, și totul ne pare firesc. La fel de firească, și muzica lor trece din spațiul unui dor spre alt dor. O

Ușor te strângi în mine ca într-un adăpost, să dai un sens chemării, și lacrimii, un rost; te îmbăiezi în roua cuvintelor târzii, și știu: mult mai frumoasă ca ele-o să devii. Blând ca o