Cântec pentru site-ul nou

*

Nici nu știați că sunt noul Orfeu

ce luptă pentru liric în antreu.

Rămân aici, chiar de nu-s invitat.

(Unii ar spune că-s puțin frustrat

că n-am gustat de mult roșia-n cinci,

nici măcar storcoșită în opinci.)

Dinspre salon se-aude zarvă multă

că s-a încins o crâncenă băută,

și vinul virtual curge-n pahare

pentru aceia care au chemare

spre poezia epică, solidă,

mai explozivă ca o dinamită.

„Prea mult zgomot, îmi zic, ies pân’ afară

să savurez o pașnică țigară,

să-mprăștii fumul, fără scop și sens,

să meditez în aerul mai dens.”

**

Cum stau așa fumând pe scări, nostalgic,

apare de-undeva un cifru magic

și-mi zice: „Mă, tu ai uitat parola,

de-aceea, în salonul zis Gondola

nu ai acces. Uite,-ți dau eu o alta,

de-o să ajungi nou cavaler de Malta;

va trebui s-o scrii într-o casetă

și se deschide ușa cea secretă.”

- Mă mir, îi zic, parola n-am uitat,

că doar până-n antreu n-aș fi intrat.

Tu vrei să spui că în Gondola ceea

(Ce nume! Mult mai bun e Galateea!)

nu intru dacă n-am altă parolă?

Ce naiba! doar nu e altă „corolă

de minuni” pe care o strivește

vreun poetaș trimis de conu’ Pește.

Îți mulțumesc frumos, cifrule magic!

Glumesc și eu, n-o lua prea mult în tragic!

***

Vai! intru în salon. Ce încântare!

Lume deșteaptă la o masă mare

joacă barbut (poetic, se-nțelege)

iar cel ce-o să câștige iese rege

al poeziei noi, cioplite-n piatră

de pixeli, c-au lăsat de mult la vatră

creionul și cerneala cea albastră.

Nici nu mai spun ce pasăre măiastră

cu ochi de foc zboară prin spațiul sferic,

un paint 3D prea sobru și eteric.

- Maestre, te-așteptam, îmi zise unul.

Hai la un zar, că doar nu dai cu tunul,

iar de vei nimeri vreun șase-șase,

liber vei fi pe Agonia Strasse

să umbli fără de restricții, coane,

dară să știi: n-o să-ți cătăm în coarne,

cum ai greșit, te izolăm degrabă,

n-o să-ți permitem să îți râzi în barbă

de lumea noastră virtuală, fină,

de unde mulți își iau, de-acum, lumină.

- Bine, îi zic, dă-mi zarurile-ncoace!

Să fie masa voastră cu noroace,

plină de dar poetic și de vinuri

alese, poezia fără chinuri

să iasă la lumină, să-nflorescă

în limba cea curată, românească!

****

Iau zarurile și le-arunc în aer.

Cum au căzut, se-aude-ncet un vaier.

- E șase-șase, zic, mă duc pe Strasse.

La revedere, fețe luminoase!

Ne mai vedem, din când în când, pe-aici

să mai jucăm un zar sau bambilici.

*****

Abia ce ies să merg tiptil pe Strasse,

gândind timid că sunt de lemn-tănase,

că uite cum o roșie în cinci

mi-azvârle-n cap Bogdan, ieșit din clinci.