George Pașa

de aici nu mai apăreau pașii rămâneau doar cadența și izvorul în care îmi oglindeam singurătatea sfârșitului rămâi alături să ne bem singurătatea până la capăt înțelesul izvorului ne scapă

Te-ai îngropat în cărți să-nvie versul din literele mirosind a moarte, de altă soartă visul s-aibă parte, durerile să își găsească sensul. Din viermuiala timpului hoinar te sustragi cu greu,

-42- Știi, n-aș începe cu „A fost odată un tânăr de un romantism șăgalnic.”, nu-i o poveste de-adormit copiii. La fel, nu mai visa aripi de înger, nici zbor semeț printre minuni albastre. Încă

* Am înțelegere pentru pietre, fie din ce parte ar veni. Pentru mine, păstrez doar ecoul. * Inima sa, un muzeu în care nu mai intră nimeni. Exponatele sale, risipite prin colțurile pe care

E cald. Și ce dacă? Nu te-ai săturat s-auzi aceeași placă, aceeași îngropare în zi, aceeași sfârtecare în noapte, jivinele cu vocea lor de lapte, tremuratul potecilor sub pașii noilor

Du-te-n folderul ascuns, tu, deochi de nepătruns, Elegant și arogant ca un fluture berbant, Sărutat de-o buză rea, alintat de o surcea! Cânt acum să te descânt cu-o bucată de lemn

Dădeau bine în decor mușcatele din fereastră: una, de obrazul stâng (mai că-mi vine să plâng, dar, na! n-am găsit altă rimă); alta, de obrazul drept (pudrat nevoie mare, să ascundă riscurile

Vreascuri arse-n drumul epic, versuri rătăcite între dude albe, profilează printre valuri mersul boabelor de spumă strânse-n salbe. S-a pus curmeziș, de-acum, și cerul, un ecou îndepărtat

melci pe uscat note de subsol: -1- impactul unui melc marin cu sine însuși cutremurarea ființei dinăuntru sunetul viu din urechea depărtării -2- sub tălpi mișcarea algelor nisipul nivelat de

Rănit - nu grav - în aspre revoluții, cuvântul se întoarce să-ți ia vamă culorile ce n-au intrat în ramă și-au preferat nisipul, precum struții. Oare de ce o vrea să ia în seamă ceea ce

n-am să te pomenesc odată cu morții, tu ești moartea mea vie, te strecori printre umbre, le dai înțeles, în miezul cântecului, făptura ta deprinde măsura.

Ascultă, G. P., ce tot o dai cotită prin bălării, tu nu știi c-a secat izvorul poeziei? Da, a secat, și la Secăciunea Sa fac pelerinaje tot felul de poezaci alchimiști. Tu mai lipseai, Pașadinule, să

-38- Nu poți săpa la rădăcina urii, și-apoi să speri că vei clădi iubire, săgeata se întoarce împotrivă-ți. Vezi cum altoiul blând se însoțește cu ramura, fără să-i schimbe sensul. Pe limba de

Cineva (nu pot să spun chiar cine) mătura scaieți fără rușine. * Un scaiete se așază-n jilțul de pe care-abia plecat-a prințul. Unde-o fi plecat măturătorul? De scaieți s-a cam umplut

Am scris o carte, i-am dat drumul să umble liberă prin lume, prin lumea asta unde versul este prilej de râs și glume. - Să cânți nostalgic nu e bine, să porți surâsul peste mască e mai la modă,

-1- Adesea vezi cum se-nnorează-n tine și plouă invizibil, în torente, șuvoaie se revarsă-n sentimente. Și-atunci, adio curgeri mai domoale, adio și meandre textuale! După furtună, vin zile

Și-ai ajuns să simți seceta din oameni, arșița ce-ascunde false pătimiri. Fiecare nod viața îl sporește cu tăceri de-opal. Toți plecăm ușor către-o altă viață; visători, sperăm că va fi mai

Nu ți-ai propus niciodată să scrii despre oboseală (a ta, a frunzelor după ce ruginiul dă iama în ele). Privești o frunză, nu îi va fi mai ușoară căderea; risipirea din tine-o privești, nici ție