George Pașa

trecutul un șir de fotografii blurate oameni lucruri întâmplări și tu care vii din urmă cu dorința de a le salva de fragilitate gândul e doar o daltă care sparge piatra acestor încercări rămâi

n-o fi foc de ieși din coordonatele trasate să fii simplu nu paralel cu propria ta ființare între două meridiane sentimentale să ardă focul din maci drept însemn al dorului o nesiguranță

-50- Când salcia tremurătoare-n apă își oglindește chipul, tu, pe malul plin de verdeață, i-asculți tânguirea. Și oare cui de sălcii să-i mai pese când omenirea-i frântă-n griji mărunte? În al

Fructul ăsta roșiatic (Ce-i pe gustul tizei mele), Rotunjor, pe ramuri grele, Crește, printre țepi, simpatic.

Nu poți fi doar atât cât ți se-ntinde cântecul sau, bunăoară, visul negru al unui proscris; poți cânta fie și adevărul din pietre, poți visa și în balansul între miere și scrum. Când vine

De-i dai pielița deoparte, Carnea lui miroase foarte, Intră într-un grup (nu roi), Îi alungă pe moroi, Se numește...

Ar fi putut să fie un pastel: cântarea dulce-a unui trist model, niște copaci dând bine-n peisaj sau lujerul de mac ce dă sevraj, frunza de viță fluturând ușor sub mângâierea unui vânt

-46- De-aș găsi leac pentru clipe sublime, să rămână în memoria vie, vindecător al suferinței aș fi. Dar sunt doar un om care-n ceața vremii întrezărește diamantul pierdut. Și-n strălucirea lui

Ce treabă are vântul cu-nvârtejiri de oameni, și norii suri, cu plumbul care te-apasă-n suflet? Mișcarea lor febrilă te face să asemeni un pas de căprioară cu al femeii umblet. Tu schimbi,

Înduri în viață tot ce e durată, dar nu îți pierzi credința-n regăsire; ai năzuit și dincolo de fire să prinzi din zbor o clipă minunată. Pe coala albă, cerul tău se strânge, l-adaugi la

Tac să nu tulbur zborul întors înăuntru. Ce-aș mai auzi dacă lumea dinăuntru ar pieri?

de aici nu mai apăreau pașii rămâneau doar cadența și izvorul în care îmi oglindeam singurătatea sfârșitului rămâi alături să ne bem singurătatea până la capăt înțelesul izvorului ne scapă

Te-ai îngropat în cărți să-nvie versul din literele mirosind a moarte, de altă soartă visul s-aibă parte, durerile să își găsească sensul. Din viermuiala timpului hoinar te sustragi cu greu,

-42- Știi, n-aș începe cu „A fost odată un tânăr de un romantism șăgalnic.”, nu-i o poveste de-adormit copiii. La fel, nu mai visa aripi de înger, nici zbor semeț printre minuni albastre. Încă