Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

De-aici ai plecat

1 min lectură·
Mediu

Visai la un sunet elastic,

să se-ntindă,

până rupe toate corzile,

și-n ultimul acord

să vibreze o bătaie de inimă.


Dar te-ai rupt de sine

ca o frunză-ntomnată înaintea desprinderii

de tot ce a-nsemnat pentru fructe.


Oare vocea ți se pierde în gol?

Sau monstrul pustiului devorează ecoul?


Aici, de unde-ai plecat,

te mai întorci, adesea, cu gândul

însoțit de cuvintele înflorite-n amiază.


De fapt, n-ai plecat de tot,

doar te-ai frânt într-o altă amiază,

tânjind, febril, către eliberarea mută.

021.149
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
80
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “De-aici ai plecat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14173281/de-aici-ai-plecat

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
un șlagăr, ceva care se aude, se simte, se trăiește.
mi-a plăcut mult această poezie.
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Ei, nici chiar șlagăr, Ottilia, că ar trebui să fie buluc de lume la textul ăsta! Glumesc, desigur.
Îți mulțumesc pentru apreciere!
0