Scara șubredă pe care unii cred că se urcă pe lună

Nu-mi place să privesc la scara șubredă

pe care unii cred că se urcă pe lună.

Dumnezeu nu uită ca, din când în când, să ne trimită semne.

Nu luna, scara aia șubredă e problema.

Pe ea se urcă unii să fie cât mai aproape de stele.

Sigur, din decor nu lipsește ghidul,

închipuitul ăla atoateștiutor, care le transmite, bonom,

din experiența sa de încercat al (scuzați!) labirintului.

Și cum toți ajung în vârf, privesc în jos cu dispreț,

dar - surpriză! - văd numai râuri de lapte și miere.

Nici vreo cosânzeană să mulgă vaca,

nici vreun făt-frumos să-și apere bălaia.

Ce-ar fi să coborâm? - zice unul dintre-ncercați.

Da, măi - zice și ghidul. Ce-ar fi?!

Și coboară. Până nu se rupe scara.

Când ajung de unde au plecat,

ghidul și-amintește:

Da, măi - zice - de aici am plecat.

Uitasem.

Brusc, tuturor le revine memoria.