emilian valeriu pal

altă explicație nu găsești: nu există zile bune sau proaste doar tîmplari care nu au nimerit lemnul crucii iar ca să iubești oamenii chiar dacă pleacă e ca și cum ai ventila mecanic un serafim

singurul lucru pe care-l regret e că n-am avut pe nimeni lîngă mine să-mi spună dacă lucrurile bune care mi se întîmplă sînt un șir lung de coincidențe ori un semn că cineva acolo sus mă

între mirosul de transpirație și cel de mort am ales întotdeauna mirosul de mort îmi tot repetam ce dracu emiliane morții nu mușcă n-au cum să-ți facă rău adu-ți aminte de vremurile în

1. de cele mai multe ori e cumplit să dormi și să visezi că cineva e lîngă tine poate un prieten care te-nvață să bei votcă cu bulion filtrat pe lama unui cuțit în timp ce-l îngîni pe jim

am înțeles în cele din urmă: scriu din lașitate lașitatea învinsului devenit prizonier de război care-și trădează aproapele să-și salveze pielea nu cred în gesturi mărețe sau în lupte

dacă este adevărat că vom fi judecați nu după cît am iubit ci după cîți au fost cei pentru care am însemnat vreodată ceva atunci spune-mi tu ce e mai bine să fiu raftul plin cu umbrele la 50 de

orașul acesta e urît și febril ca un convent iezuit în așteptarea refugiaților din parcuri țîșnesc ambulanțe pline de mîzgă par niște vulpi năpîrlite din morden mă pierd prin marile magazine am

înainte să moară bunicul nu-mi doream decît ca el să se ducă mai repede cînd îl vedeam cum se zbate pentru ultima bulă de aer sau ultima gură de cod argintiu credeam că dacă ar exista vreun fel

ceea ce te lovește în moalele capului după ce termini de făcut bagajele e mulțimea spațiilor goale din șifonier. ca subtitrarea lipsă a unui film din care la final înțelegi că nu există bine și rău

uneori mă gândesc la coapsele tale nedesfăcute ca la o nucă de palmier buzele mele sunt piatra pe care o maimuță capucin tânără și nepricepută o folosește să le desfacă și să ajungă la

dacă este adevărat că frumusețea există numai în ochii celui care privește atunci îți las ție ochii mei pentru că nu știu în ce să mai cred de multe ori mi-am dorit să ne oprim brusc din

când eram copil îmi spuneam în secret marcelino pan y vino furam pâine și brânză-nu știam unde țin ai mei vinul- dădeam să mănânce unui arbore de lalea așteptam luna iunie să apară laleaua

tot mai des mă cuprinde o stare de oboseală ca otrava extrasă dintr-un pește exotic simt totul dar nu pot face nimic nu cred că există secunda despre care vorbesc toți secunda în care toată

ar trebui să-mi dea de gândit faptul că am început să vorbesc despre moarte ca despre o mare dragoste pe care am încercat s-o uit ani întregi apoi m-am trezit într-o zi că uitarea nu are

sunt mai sigur ca niciodată că am fost creat pentru lucruri mărețe la început îmi doream să mor în somn simplu și fără durere m-am lecuit repede nimeni nu și-ar dori să treacă dincolo fără să

de la o vreme orice atingere necunoscută mă înspăimântă orice obiect pe care nu-l văd orice femeie care-și plimbă febril degetele pe sternul meu ca un bolnav căutând butonul de panică orice val

într-o zi voi ucide toți bătrânii cu demență senilă așa nu vor mai împuți aerul nopții cu urina lor aruncată din castroane de plastic și covoare de iută puse la uscat pe ascuns așa n-o vor mai

înainte să fac dragoste cu o explozie și să-mi doresc urmași niște nori cu forme de ciuperci uriașe mărturisesc păcatele mele acestei furnici înecate în cana mea de cafea ca un paroh de țară

domnule tata îți spun așa nu pentru că m-ai învățat ce-i respectul ori pentru că nu mai știu cum arăți ci pentru că de la o vreme sunt captiv în minunata lume a lui gumball m-am săturat să ascult