emilian valeriu pal

încă o dimineață în care stau la coadă la luca nu cumpăr nimic doar caut dogoarea cuptoarelor cum două trupuri caută noaptea să se pătrundă unul pe altul vânzătoarea zâmbește și

roman mă uit la mâinile mele și mâinile mele sunt vineții. aproape umane îmi zic. se lasă noaptea. din pământ ies oamenii pământii. ziua ei dorm pe băncile din gară. se agață de oamenii albi și

această uluitoare tristețe se așează peste mine ca pielea unui berbec jupuit așadar merg pămîntul sticlește fiecare grăunte de praf e un mort fiecare zăpadă căzută o blană așadar merg un mers

n-a mai rămas nimic doar o stradă goală și niște femei puțin afumate o pată galbenă pe tricou un flacon de parfum gol și o arsură pe limbă bărcuțele s-au întors în port bărcuțele de hîrtie

eu sînt săgeata unui arcaș care stă la pîndă se-așază de cu seară pune un genunchi în pămînt ascultă cum își îngroapă femeile fața în pernă mîinile mele sînt ascuțite și înmuiate în rădăcini

astăzi e ziua în care împărțim morții unul ție altul mie dar cu fetița asta ce facem îi ies picioarele din pămînt semn că a încolțit pe jumate cui o dăm ăluia care știe să plîngă mai bine sau

într-o zi în care mă voi opri la semafor așetptînd să traverseze încolonați copiii de grădință voi spune o rugăciune scurtă voi bea sîngele vînatului proaspăt ucis să-mi fac curaj voi coborî

uneori mă uit la mîinile mele și le întreb dacă vor să fac parte din mine uneori mă uit în oglindă și o întreb oglindă oglinjoară (răspunde-mi înainte să te fac țăndări) cine are cel mai

uneori sting lumina de parcă aș arunca ultimul bulgăre de pămînt peste cineva care încă e viu aud totul în mine cum pleacă de parcă se așteaptă inundații masive inima sternul și capilarele

de fiecare dată cînd se lasă seara orbitele mele încearcă să se obișnuiască cu întunericul de parcă ar fi mîinile unui pescar ce ating prima oară o bucată de ambră în camera mea un iz de cărți

suntem plante rătăcitoare pe amazon îți spuneam zîmbeai și cu tine zîmbeau tatuajele de pe coapsă îmi plăcea să cred că ai un soare aztec la care m-aș fi închinat fără condiții ori o coroană din

Michael Jackson nu e mort stă pe plajă face sport cântă din toți rărunchii copiii în timp ce fac zidul pentru lovitura liberă doar Kevin stă la recuperare i-a intrat ghinionul în șpiț sigur din

altă explicație nu găsești: nu există zile bune sau proaste doar tîmplari care nu au nimerit lemnul crucii iar ca să iubești oamenii chiar dacă pleacă e ca și cum ai ventila mecanic un serafim