Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

pârâul lui iov

3 min lectură·
Mediu
roman mă uit la mâinile mele și mâinile mele sunt vineții. aproape umane îmi zic. se lasă noaptea. din pământ ies oamenii pământii. ziua ei dorm pe băncile din gară. se agață de oamenii albi și oamenii roz. nu știu dacă se îmbracă în zdrențe ori dacă zdrențele se îmbracă în oameni. oamenii albi și oamenii roz le dau coji de pâine oamenii pământii încep viermuiala spre miezul pâinii. noaptea se întorc în pământ. pașcani frisoane. locul unde nu m-a ajutat nimeni niciodată. o bere neagră o cafea neagră. mă rog să treacă timpul mai repede dar timpul nu trece. stă legat de perete ca un alcoolic în sevraj. mă rog să nu treacă timpul dar timpul trece mai am puțin de trăit. închid ochii fredonez mi-e teamă de oamenii cu palmele mari. losing my religion. beclean sătul de ilve și stat în picioare. pentru prima dată îi mulțumesc lui dumnezeu pentru că sunt mulțumit cu mine. mă uit la bagaj fac pe contorsionistul. încap tot într-o valiză. m-am hotărât. de azi nu sunt om. sunt o stare. cluj amețit peste ochi ceață. văd acum cât a crescut frica mea de oameni. privirea fixă caut casa de bilete. în fața mea o bătrână șchioapătă. miroase a lapte și crin. miroase a brânză și ceară. mi-e frig dar nu tremur. vezi? nu tremur. huedin ochii se prăbușesc în orbite ca o lansare eșuată spre lumi necunoscute. mi-e foame. cumplit de foame. nu mă vede nimeni mănânc un ou fiert cu tot cu coajă. coaja lui mă înviorează. oradea în primul rând trebuie să știi că dorm pe jos într-un colț. e bine. ascult the knife. e bine. ușa de la apartament are un beculeț albastru. intru și ies doar ca să văd cum se aprinde becul când intră cineva. nu mă satur. e bine. ies în oraș mușchii feței sunt liniștiți. e bine. am teniși albi cu o dungă roșie. aleșd aici bisericile sunt altfel. nu pântecoase ca la noi. zvelte ca niște femei care își lasă ghicite formele printre haine. doar gâtul e dezgolit ca o nevoie firească de a fi ascultat. sibiu imaginează-ți un copil cu gura căscată arătând cu degetul spre vitrina cu jucării. ce mai vrei să știi despre mine? făgăraș beznă. orbecăim am încurcat toate indicatoarele. parcă un câine hămesit a mâncat toată lumina. nimeni nu spune nimic. lucrurile importante stau în cutia craniană ca perla indiei la muzeul din londra. vreau să fiu un câine hămesit ce mănâncă lumina. pârâul lui iov ai crede că e un loc important, nu? aproape biblic. și este. ți-am spus că tot ce am împart cu tine. împart cu tine albia aproape secată podețul și indicatorul pe care citesc în fugă pârâul lui iov.
044018
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
455
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

emilian valeriu pal. “pârâul lui iov.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/proza/236789/paraul-lui-iov

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@daniela-sontica
Distincție acordată
Daniela Șontică
Emil, de mult nu am mai citit ceva atît de frumos, plin de lirism. Un poem lin, curgător, călător, plin de o suferinţă abia perceptibilă dar nu ascunsă cu totul, un decriptor sentimental care trece mai departe chiar dacă singura certitudine pare a-i fi doar drumul.
0
@andu-moldovanAM
Andu Moldovan
Emile, niciun drog nu e mai tare decat acesta! De orice poti sa te lasi, dar nu de asta, asa-i? Eu am un film de recomndat la tine, pe care eu marturisesc ca nu l-am putut vedea pana la capat ca n-am priceput nimic, mi l-a dat un prieten care... ma rog... filmul se cheama \"fear and loathing in las vegas\" cu johnny depp. L-ai vazut? You should... Textul e bunicel, dar se prabuseste in orbite ca o lansare nereusita spre dracu stie ce.
Undo
0
@emilian-valeriu-palEP
Daniela, multumesc de apreciere.
Andu Moldovean, long time, no see? N-am pretentii de poet ori de perfectiune, asa ca textul se poate prabusi in orice fel, nu-i bai. Se pare ca in ultima perioada pentru tine se prabusesc cam multe, incepind cu credibilitatea textelor si comentariilor tale.
0
@andu-moldovanAM
Andu Moldovan
Asa e, ai dreptate Emile. Credibilitatea insa nu este o chestiune absoluta, ba este chiar foarte relativa. Uite, de exemplu, daca e sa ne luam dupa opinia majoritatii Gigi Becali devine tot mai credibil, PNG ajungand la 16% in ultimile sondaje. In asemenea conditii eu aleg sa fiu \"incredibil\", crede-ma... :-) Oricum, filmul acela sa-l cauti si sa-l vizionezi. Dup-aia mai vorbim, perhaps.
Andu.
0