vespere

uneori sting lumina de parcă aș arunca ultimul bulgăre de pămînt peste cineva care încă e viu aud totul în mine cum pleacă de parcă se așteaptă inundații masive inima sternul și capilarele toate apucă în grabă tablouri boarfe sau acte în încercarea complet inutilă de a mai salva cîte ceva din cel ce am fost și în tot acest întuneric nu știu ce ochi să închid m-ar tenta ochiul drept să-i spun că astăzi va merge cu mine în rai m-ar tenta ochiul stîng să-mi urlu dacă tu ești profetul salvează-te pe tine însuți și mai dă-i încolo pe alții mi-e frică să cred că există un dincolo aș face cu voi un pact dacă opriți soarele în loc să am și un ceva de care să mă spînzur(camera mea nu are colțuri) vă jur că am să mă-ntorc și-am să vă spun cum a fost sau mai degrabă mi-ar deschide pieptul legistul și luați voi de acolo ce vreți în fiecare zi mă las în paza tatălui tatăl e tată pentru că-l simți nu pentru că-l vezi dar iată că fiul lipsește a dat bir cu fugiții ca un patron hăituit de garda financiară înjură în gînd tu-ți pălăria lui hector numai pe micii evazioniști îi vinați dar pe la cei care te lasă fără suflare cînd mai veniți? și uite-așa tatăl trece regulat pe la fiul din cînd în cînd îi dă cîte-o zi în care totul îi merge prost el o contestă și ziua aia din viață nu se mai pune totul a devenit simplu de cînd m-ai dăruit mie cînd ajung seara acasă cărînd acest trup de care umbrele se vor bucura ca de o vînătoare bogată nu mai trebuie să caut cartela de interfon nici cheia de la cutia poștală nici să citesc apometre pun capul în pernă de parcă m-aș așeza la cina de taină dalelor din st. james park le spun luați trupul meu cină mănîncă din mine va fi carne în veci stațiilor de metrou londoneze le spun beți sîngele meu cine bea sîngele meu va căuta oameni în veci