zilele mele se subțiază ca viața peștilor dintr-o fregată
parcă aș trăi într-un port care nu există
nici pentru ape
nici pentru nimic
ca un asfințit singurătatea mea își aruncă
năvoade
lumea ta nu se deschide/ și nici nu se închide
cel ce o deschide nu o poate închide
și nimeni n-o poate închide
fără ca mai înainte să o fi deschis
lumea e o ușă
e o scară
e o dimineață
I
astăzi am aflat cine se afla pe malul
unui râu
cel care se afla pe malul unui râu se afla doar pe mal
însă puțin și cu picioarele în apă
în apartamentul unui motel din
pe azi nu se mai poate face mare lucru
așa că vom trâmbița
până ce un scaun va ține în brațe
o fabrică
până ce zăpada pe care a adormit un tigru
va cădea în sprâncenele unei turiste
un miner povesti că văzuse cândva un autobuz obișnuit
absolut comun
niște pălării ca niște fierăstraie circulare
grămăjoare de furnici leșinate
în timpul unui război al transporturilor de
eu sunt ascuns și nu vine nimeni să mă caute
nu pot să plâng decât dacă mă vede cineva
acolo
alunecăm ca o șaică
printre obstacole lichide
aparent
iarba e arcuită ca o viață
al cărei miros
chiar dacă tu nu ai nevoie decât de un parodontax
de toscanini
de niște salată roșie
de lumină solară și câteva creioane
ești atât de adânc și înalt
și frumos elastic
că bicicliștii de
o carte poștală cubaneză
mirosul de cuptor și aburi de lapte
în apropierea cea mai
lăuntrică
așa își argumenta adevărul voinței
la cinci și ceva
sub o umbrelă de stuf
printre
se dădea pe role în inima unui oraș
înalt și slab
ca un gust searbăd în vis
apoi ar fi vrut să se odinească în locul unei păsări absente
între numele între toate numele de păsări
după bloc
uneori ca să fie lumină eram nevoiți să desenăm stâlpi electrici
mănunchiuri de luciri în iarbă
eu îmi amintesc că am desenat cândva
pe întuneric un drum printr-un corn
până la tine
și știu că
gândurile tale sunt ca niște păsări de noapte
nevăzute
aici în schimb e întuneric ca într-un corn
de aici te salut pe tine cel în zbor
poate pentru că singurul lucru care ne desparte
nu e
așa vorbește cel care ar putea să și tacă
tu ești stânca lovită de ape
ești prea frumos și neclintit
sunt aproape de tine ca un melc răsucit în cochilie
știu că tu iubești mereu, dar nu te
iar trece o zi
în care nu te observă nimeni
ca și cum deodată ai fi și viu și mort
nu te iau în seamă
nici cele șapte duhuri ale intrării fără sfială
cauți într-o cabină telefonică la 6
sunt aici ca un radio
ca o lumânare
ca un soldat plecat în toate războaiele
și care încă trăiește
fără să am nimic împotriva ta
îți las acestea
nu căuta neapărat cele mai bune
plimbările tale de seară se lungeau ca niște țevi de gaz
mereu aveai un fel al tău de a merge
un alt fel de a te lungi
de a te înălța undeva deasupra nelipsitelor
pagube zilnice
tu ești cel
cel care umblă pe ape
ține în mână două bidoane de apă plată
tu nu cunoști amețeala de a merge pe apă
e ca și cum te-ai trezi dimineața într-o stație
de tramvai
și în loc de astor
CD