Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

zborul a o mie de îngeri

2 min lectură·
Mediu
I
astăzi am aflat cine se afla pe malul
unui râu
cel care se afla pe malul unui râu se afla doar pe mal
însă puțin și cu picioarele în apă
în apartamentul unui motel din apropiere
locuia un oraș
de insulari
unde a ajuns și el fără mal
II
într-o zi vom fi atât de spirituali
că nu vom mai ști să deosebim apele de pământ
nu vom mai ști când am început să mergem pe jos
și când pe apă
ori sub ce nori ne-am gândit la înțelesul lucrurilor
ce autobuze am luat până la dezamăgirile noastre
câte de pahare de apă am dat fântânilor
și celor însetați
că vom ajunge ca niște sfinți la
care nu se mai roagă nimeni
vom avea piane fără să avem urechi
vom simți zborul
a o mie de
îngeri alături
fără ca totuși să le simțim zborul
III
dă-i din visele tale
ca să se joace cu ele până într-o zi
când se va naște
(cel care s-a născut și stă la soare
se gândește la lucruri pline de căldură)
până când cineva de sus din ceruri
va scutura de la o fereastră o față de masă
de la ultima cină
atunci ca niște litere dintr-o carte profetică
va merge pe drumuri
într-un oraș
uitându-se când la stânga când la dreapta
după pești
033.989
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
222
Citire
2 min
Versuri
39
Actualizat

Cum sa citezi

Carol Daniel. “zborul a o mie de îngeri .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carol-daniel/poezie/14021882/zborul-a-o-mie-de-ingeri

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@emilian-valeriu-palEPemilian valeriu pal
Iti trebuie mult curaj ca sa aduni intr-un asemenea text atitea simboluri. Si totusi, dezinvoltura e complet surprinzatoare. Trebuie sa recunosc. Am zis: eh, inca un text cu ingeri si cu dumnezei(mai ales ca in ultima perioada mi s-a acrit de mine pentru ca in putinele texte pe care le mai scriu numai despre asta vorbesc). Cu toate acestea, cel care sta la soare se gindeste la lucruri pline de caldura. Iar finalul e de-a dreptul profetic. Uite ca despre Dumnezeu si ingeri se poate scrie lejer, familiar, fara incrincenari. Iar prima strofa face toti banii. Foarte faina si imaginea cu scuturatul fetei de masa de la ultima cina. Un semn de apreciere si, de ce nu, un blestem. Poate vin altii si nu vor fi de acord cu mine.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
imaginea celui fără de mal, ca și literele provenite din firimiturile cinei celei de taină!

mă bucur să recitesc în această pagină,

Ottilia Ardeleanu
0
@carol-danielCDCarol Daniel
Emil – e ok daca vor fi opinii a la contra, dar cu argumente, evident nu prea vor fi. nici asa, nici altminteri. Imi asum anuminte riscuri, sa le numesc asa, cand scriu despre ingereasi si coruri divin-innourate, intrucat probabilitatea esuarii e mai certa decat posibilitatea izbanzii. :)) . stiu de ce, si vorbind nu doar cliseistic. In fine, nu prea sunt atasat de textele mele, pot fi la fel cum nu pot fi. multumesc pentru semn si cuvinte, cu bine

Ottilia – cand am terminat de scris prima strofa, parca descoperisem america, aveam o senzatie prea placuta, deci e ok daca exista rezonanta din america interioara :) ... multumiri
0