Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

o zi

scrisoarea IV

1 min lectură·
Mediu
iar trece o zi
în care nu te observă nimeni
ca și cum deodată ai fi și viu și mort
nu te iau în seamă
nici cele șapte duhuri ale intrării fără sfială
cauți într-o cabină telefonică la 6 dimineața
o melodie cu bob marley
ca și cum acolo
poți afla tot ce nu există
întărește ce a mai rămas în tine
sfoara întinsă pe E85
filmele independente / meditațiile lui marc aureliu
dialogurile lui platon
strălucirea unor ape ca niște zile solemne
căci nu am găsit desăvârșirea
decât în cele ascunse
și fără început
voi veni la tine în ceasul în care nu te aștepți
veghează așadar
ca și cum te-ai desăvârși
voi trece pe lângă magazinul de jucării
voi aștepta pe cineva neștiut
să-mi spună
ce trebuie să fac mai departe
am pregătit deja o haină albă
celui ce va trece
de pe o zi pe alta
ca și cum ar exersa veșnicia
002955
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
155
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Carol Daniel. “o zi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carol-daniel/poezie/13982541/o-zi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.