îngropați-mă în suedia

altă explicație nu găsești: nu există zile bune sau proaste doar tîmplari care nu au nimerit lemnul crucii iar ca să iubești oamenii chiar dacă pleacă e ca și cum ai ventila mecanic un serafim în comă hepatică astăzi am să-ți vorbesc despre mine ca despre unul care a fost nu mi se pare corect să-ți duci zilele fără să știi cît timp ți s-a dat apoi să te judece alții dumnezeu sau aproapele că ai fi putut face mai mult uneori simt aerul cu intră în piept poticnit ca sicriul bunicii lovindu-se de pereții unei gropi înghețate atunci îmi vine să-mi jupuiesc pielea și așa numai fibră și os numai nervuri și pulsații să merg de nebun unde văd cu ochii să mă opresc doar atunci cînd m-au uitat toți s-o iau de la capăt ca diacon sau armurier ucenic de la o vreme în mine și-a făcut loc o durere care nu se dă dusă ca o ploaie măruntă sîcîitoare pe tabla unui autobuz londonez mă plimb dintr-un perete într-altul al camerei mă gîndesc la viețile altora apoi la viețile mele mă întreb dacă ei sînt mai buni sau au făcut mai mult noaptea cînd pun capul în pernă simt cum patul se clatină ca un tren prin halte necunoscute îmi spun că ori am probleme de echilibru ori am înclinat din greșeală balanța pămîntului cînd mi-am îngropat în grabă talantul mai cred că nu e bine să țin oamenii lîngă mine e ca și cum m-aș obișnui să trăiesc cu durerea aceasta care mă roade iar dacă m-aș trezi într-o zi vindecat n-aș ști cum s-o iau de la capăt acum visul meu preferat e sfîrșitul de iarnă în hisingen și o femeie cu trupul puternic ca o caroserie de volvo dacă nu mă voi trezi mîine îmi spun doamne tu știi cine sunt și care mi-e locul orice mi-ai da sînt convins că mi se cuvine regret doar că n-am spus nimic memorabil că nu am o fotografie generică și că n-o să mă pot arăta în vis idioților care vor specula că am avut premoniții să le șoptesc dixi et salvavi animam meam