lună plină pe central road

orașul acesta e urît și febril ca un convent iezuit în așteptarea refugiaților din parcuri țîșnesc ambulanțe pline de mîzgă par niște vulpi năpîrlite din morden mă pierd prin marile magazine am pofta ciudată să-mi lipesc urechea de pieptul oamenilor ca de o cale ferată și să ghicesc cine va fi al meu sau cîte vieți i-au rămas am încetat să mai cred că dumnezeu ar avea ceva cu mine dacă nu mă ascultă într-o seară cînd maya a făcut ochii mari ca niște cristale de tanzanit incendiate de iarbă mîinile ei în mîinile mele erau minutarele unui ceas care-ți arată timpul trecut cu precizie olandeză așa se face că tot ce trăiesc rămîne în mine ca nicotina pe buze frigul căldura pustiul tristețea autobuzelor goale sîngele tot mai nedumerit ca un bancomat ce nu recunoaște koroanele suedeze rătăcesc prin memorie caut orice să mă țină-n carcasa de om amușin pămîntul pe șira spinării car tot ceea ce sunt ca un huțul ce-și duce-n cazarmă mitraliorul fără suflare