pret-a-porter

uneori mă gândesc la coapsele tale nedesfăcute ca la o nucă de palmier buzele mele sunt piatra pe care o maimuță capucin tânără și nepricepută o folosește să le desfacă și să ajungă la miez alteori îmi închipui că sunt o pasăre țesător fur iarba de pe morminte și-o împletesc într-un cuib în speranța că-ți vei face casă bună din mine tu nu știi dar ești tot ce mai am și mi-e bine mi-aș dori să vezi lumea ca pe o savană braziliană imensă unde noi suntem niște larve de licurici strălucim în întunericul garsonierelor noastre și ne hrănim cu alți oameni ademeniți de lumină când mă apropii de tine încep să tremur ca un bătrân vânzător de ginseng pe care l-a apucat din senin tusea și-a uitat ce să spună ca să-și vândă miracolul de aceea tu n-ai să știi că te privesc uneori cum te apleci peste pian și sânii-ți tresar ca un luciu de apă care se tulbură la prima piatră treci peste clape cu vârful degetelor ca un preot militar peste pleoapele unui tânăr recrut surprins cu ochii deschiși de un glonte ca o scrisoare rătăcită spre cei de-acasă mai cumplit decât să visezi că te stingi și nu te poți trezi e să visezi că te-ai pierdut de ceilalți și te trezești fără să știi încotro s-o apuci frigul te sâcâie ca un indian ciung care te roagă să-i urci în ricșă pentru câteva rupii tragi aer în piept aștepți să te facă preotul de rușine-n biserică pieptul tău e o groapă săpată fără permisiune în cimitirul din sat te uiți la mâinile tale și mâinile tale sunt copiii căpitanului grant care caută puțină umanitate dacă ai ști sigur că pe undeva mai există un trup un singur trup care miroase-a străin și a om a petrol și căldură ți-ai vinde pereții camerei dvd-urile cu jim morrison atlasul lui sinelnikov de anatomia humana apoi ca un forty-niner adevărat te-ai grăbi să-l iei în posesie și-ai face din viața ta cea mai nouă metodă de minerit când va fi să plec dintre voi faceți vă rog un pustiu de bine și fixați-mă hotărât în pământ să n-o iau naibii la sănătoasa din nou nu vreau să mi se reproșeze apoi că n-am știut niciodată să păstrez o femeie e vina mea am un fel mai sucit de a fi uneori nu recunosc oamenii nici dacă mi-ai da carnea lor s-o mănânc alteori mi se face atât de frică să spun ceea ce simt că în țeasta mea au loc zilnic incendii și luări de ostatici ca-ntr-o închisoare columbiană