emilian valeriu pal

de fiecare dată cînd se lasă seara orbitele mele încearcă să se obișnuiască cu întunericul de parcă ar fi mîinile unui pescar ce ating prima oară o bucată de ambră în camera mea un iz de cărți

de fiecare dată cînd cred că nu mai există nicio ieșire îmi spun că sunt pregătit fac un duș o cruce cu limba mă întind pe podea și aștept așa cum zăceau bătrînii pe marginea patului așteptînd

recunosc știu despre viață și moarte cam tot atîta cît știu despre lumini și umbre dar nu pot înțelege în ruptul capului de ce în loc să ne rugăm nou-născuților pentru că ei n-au făcut încă

după cîteva ore în tren viii încep să miroasă a viu așa cum după cîteva zile morților încep să le crească unghii miroase-a javel și odorizant de mașină a spray de viespi și falafel chircit pe

cîteodată îmi vine să-mi smulg părul din cap și să urlu dumnezeu are asperger: în mod repetat refuză să mă asculte aș încerca terapii bazate pe recompensă (cu cît asociază mai bine chipul meu cu

a lu’ batoză avea casa lîngă cimitir la poartă-un milion de petunii(așa zicea gura satului) veneau vecinele marie dă și mie un fir nu te calici maria făcea pe-ndurerata dădea ochii ușor

n-am să înțeleg niciodată de ce cînd cineva dintre noi moare subit ne smulgem părul din cap apoi vorbim despre dispariții fulgerătoare și lucruri neterminate de parcă i-am dat morții follow pe

în fiecare dimineață îmi spun uită tot ce știi despre oameni pentru ei nu ești decît o creanță pe care dumnezeu le-a cedat-o de teamă să nu pară un executor fără suflet neputincios nu-ți rămîne

se întîmplă o zi ca fierbințeala pielii cînd stai prea mult timp nemișcat ca transpirația rece a abstinentului cu paharul în față pui în balanță tot ce-ai avut și tot ce-ai fi putut avea

Întrucît sunt un poet recunoscut pe plan local și național, iar textele mele aduc un plus de calitate și credibilitate acestui site, dar negăsind aici aprecierea pe care o merit(din varii motive,

s-ar cuveni să-ți mulțumesc pentru căderile mele cînd nu era nimeni în jurul meu să-mi spună că nu e totul pierdut că pot s-o iau de la capăt că nicio o zi nu se sfîrșește așa cum începe doar

să crezi în oameni e ca și cum ai crede că pălăriile panameze sunt făcute în panama ne numim oameni nu după felul nostru de-a fi ci după locul unde ne vindem mai bine-mpreună ce-ar mai fi de

de mîine mă mut în hokkaido aici oamenii se bulucesc în sicrie de parcă ar fi niște microbuze cu navetiști care trebuie să respecte programul se moare cu spor de parcă dumnezeu se tocmește la

“Will the wind ever remember The names it has blown in the past” cînd eram copil mi-era frică să cobor în beci nu răzbătea niciun firicel de lumină cartofii vechi dăduseră-n