ziduri

s-ar cuveni să-ți mulțumesc pentru căderile mele cînd nu era nimeni în jurul meu să-mi spună că nu e totul pierdut că pot s-o iau de la capăt că nicio o zi nu se sfîrșește așa cum începe doar în felul acesta agățat de propriul trup ca iuda de chiparos am învățat să-mi dau bobîrnace să-mi spun că și tu ai fost om ai avut momentul tău de cădere în ghetsemani cînd tovarășii tăi dormeau și nu era nimeni în jur să-ți spună că vine mulțimea iar dacă tu ai tras aer în piept și-ai dus totul la bun sfîrșit eu de ce n-aș fi în stare pentru zilele în care mergeam la biserică îmbrăcat elegant ca un jucător de snooker știu că nu haina face pe om dar ca și o supă caldă care te pune ușor ușor pe picoare uneori e de ajuns o haină să-mi dau seama că nu vrei să mă schimb-pentru că m-ai creat bine ci să schimb ceva pentru maya și zîmbetul ei în care ai pus aproape toată facerea lumii pentru ipocrizia cu care credeam că n-am nevoie de nimeni să știe cu ce ți-am greșit ipocrizia cu care spuneam că nu mă împărtășesc de teamă să nu mușc mîna preotului în timp ce îmi apropie hostia de buze doar așa am înțeles că trupul tău nu e numai pîine dospită și că nu sunt vrednic să te primesc dacă nu sunt pîine dospită pentru fiecare rugăciune pe care nu mi-ai ascultat-o uneori te imploram să-mi intre salariul pe card mai devreme c-o zi alteori te blestemam că poștașul întîrzîie cu șomajul doar așa am putut înțelege că ceea ce am e mai mult decît ceea ce vreau și că ceea ce sunt contează mai mult decît tot ce-aș fi putut însemna în ochii altora tot ce trăiesc se transformă în piatră pietrele cresc și devin ziduri unii mă mai întreabă la ce mai folosesc zidurile dacă nu am nimic de pierdut cînd am nevoie de tine ridic o piatră și te găsesc acolo