cînd dumnezeu doarme în interregio

a lu’ batoză avea casa lîngă cimitir la poartă-un milion de petunii(așa zicea gura satului) veneau vecinele marie dă și mie un fir nu te calici maria făcea pe-ndurerata dădea ochii ușor peste cap fa n-am cum să-ți dau că tre’ să fac buchetul pentru altar într-o seară cînd întunericul se lăsa ușor peste sat ca roua spre dimineață a lu’ doboș se-ntorcea de la cimitir pe lîngă poartă a trecut mîna printre petunii a smuls niște flori tu-ți gura mătii de vecină proastă zgîrcită le-a fărîmat pe toate în palmă mult mai tîrziu într-o dimineață a lu’ doboș s-a trezit să dea de mîncare la cîine și-atunci a văzut fărîmat cireșul cu toate cireșele nici coapte nici crude- cam ca un trup nici femeie dar nici copilă- a-nceput să se caine pe unde-apuca cireșe erau pînă pe ulița de la cimitir și mai încolo juruit au fost ăia din susul satului-zicea gura satului nici pînă în ziua de azi a lu’ doboș n-a înțeles dacă au fost ăia din sus sau ăia de sus