cîntec de leagăn high tech

cîteodată îmi vine să-mi smulg părul din cap și să urlu dumnezeu are asperger: în mod repetat refuză să mă asculte aș încerca terapii bazate pe recompensă (cu cît asociază mai bine chipul meu cu ceea ce vreau cu atît rugăciunea mea va fi mai fierbinte) dar mi-e că așa autist cum îl știu își va aduce aminte că i-am greșit și se va închide în cer ca un om care se-nchide în propria lume îmi tot spun că viața e un joben magic din care apar cînd nu te aștepți oameni fermecători dar uneori cînd merg pe stradă am senzația că sunt o dronă rudimentară care nu face altceva decît să culeagă date despre cum e să fii viu iar cînd încerc să mă apropii de oameni nenorocita de inimă rămîne țintuită în piept ca stephen hawking într-un căruț cu rotile high tech sincer să fiu nu cred că un om întreg la minte ar fi putut lăsa o poruncă de felul iubește-ți aproapele ca pe tine însuți ar fi știut că nu există cale de mijloc și că e o rețetă sigură pentru dezastru cînd oamenii încep să iubească alți oameni e ca și cum ne-ar lovi o epidemie mai cruntă ca moartea neagră și gripa spaniolă de aia cred că acolo sus e un adolescent care s-a ars cu prima lui dragoste ori care iubește prea mult oamenii dar n-are curaj să o spună așa că a trimis pe cineva de încredere să ne cunoască mai bine în cele din urmă am învățat să mințim am învățat să ne spunem că dacă-i iubești îi lași să plece am învățat să ne gîndim la oamenii care au fost lîngă noi ca la niște povești minunate care ostoiesc durerea lui dumnezeu cînd îi cresc dinții de lapte