confesional 2.

de fiecare dată cînd cred că nu mai există nicio ieșire îmi spun că sunt pregătit fac un duș o cruce cu limba mă întind pe podea și aștept așa cum zăceau bătrînii pe marginea patului așteptînd ca dumnezeu să-i strîngă de pe pămîntul acesta un gînd răzleț ca o pumă mă-ncearcă să las un bilet de adio la fel de răzleț dau din mîini a lehamite n-are sens un bilet de adio niciodată n-am scris mai mult de un rînd pentru că nu am ce nu am cui să las iar dacă-mi cer iertare pentru ceea ce am făcut e ca și cum aș spune că dumnezeu nu există exact în aceste momente mi se întîmplă ceva bun și asta mă derutează cum ar fi asistentele de la centrul de transfuzie care descoperă că am o grupă rară de sînge-una la 300 de mii mi se spune ori cineva din trecut dă un semn de viață-oamenii cei mai frumoși îi cunoști în cele mai cumplite momente mi se întîmplă ceva bun și asta mă derutează înainte credeam că tot ce-i bun mă face să trăiesc cu furie de zilele proaste rîdeam ca de o surpriză ulker cu roberto baggio după ce a ratat penaltyul la mondiale acum cred că tot ce mi se dă bun e un fel de momeală secretă și dumnezeu e un pescar care-și face poză cu mine zbătîndu-mă apoi mă eliberează pentru că încă mai sunt oameni care-și aduc aminte de mine (uitarea e singurul mod de-a ne iubi pe noi înșine dacă i-am ține minte pe toți cei care au plecat cu cîte o parte din noi probabil că ne-am ucide unii pe alții cu-atîta dragoste)