confesional 1.

e una din zilele cînd aș face moarte de om să nu mai văd pe nimeni mă ascund în cameră ca-n burta unui cal troian lăsat într-o doară la porțile cerului închid interfonul mobilul televizorul fortralul aventurile lui tom sawyer pe un perete scriu cu majuscule suntem oameni pentru că nu suntem niciodată acolo cînd avem nevoie unii de alții de pe alt perete un crucifix mă privește ne luăm la întrecere ne jucăm de-a cine clipește primul îi spun rîzînd doamne nu te pune cu disperarea celui învins oricît i-ai da el tot mai are tupeul să-ți ceară m-am săturat de vecini care muncesc în străinătate vin acasă și urlă habar n-ai cît de greu se fac banii m-am săturat de vecinii vecinilor care muncesc în străinătate urlă la unison habar n-ai cum se fac banii apoi se-mbată cu vin babanu la sticlă de sticlă convinși că machu picchu e o cramă din vrancea cerșesc de la preoți contracte de editare pentru revista parohială donează statui și aspiratoare abandonate pe M1 sau via appia candidează la alegeri locale împart în stînga și-n dreapta cizme de cauciuc rulete sau pompițe de plastic pentru stîrpit gîndacii de colorado cînd pierd se revoltă doamne nu ești bun de nimic am îmbrăcat pe ăia care semănau cu tine i-am îmbătat pe însetații cu titlu de proprietate pe cruce am dat țiglă a-ntîia și tablă faină pentru ieslea în care te naști tu în schimb ne-ai întors spatele m-am săturat de funcționari publici cu fețe mai pămîntii decît țărîna mormintelor proaspăt săpate în care ne-am îngropat bunătatea de concursuri de angajare în care ți se spune că totu-i pe bune că e nevoie de tine pînă la următorul cînd merg pe stradă am învățat să nu privesc oamenii în ochi în sălbăticie asta înseamnă să-i provoci pe cei puternici iar noi ne-am domesticit într-atît în preajma lui dumnezeu că nu mai suntem în stare să ne alegem singuri luptele gîndul că timpul meu a trecut mă golește de sînge ca apa unui ocean care se retrage în larg pregătind un val uriaș noaptea se lasă așa o tăcere că pieptul îmi pare o catedrală din wimbledon inima pulsează pedant ca un iezuit care își cere iertare că a dat liber corului în prima zi de crăciun dacă mi-ar folosi la ceva aș emigra într-o țară unde fusul orar e anapoda poate inevitabilul va întîrzia cu o zi ori poate voi cîștiga înc-o zi pentru fapte bune ar fi o prostie să vreau să dau înapoi timpul arată-mi pe cineva care ar vrea să trăiască la nesfîrșit aceleași greșeli în viețile altora am obosit să mă tot privesc în oglindă ca un chiriaș curios să vadă ce datorii au vecinii la întreținere nu mai cred nici în iad nici în rai cred doar că există un moment nesfîrșit de tandrețe în care trecem cu mîna prin părul celor ce nu mai sunt ca și cum am decoji grîul