Daria Darid

eu simt altfel gresia umedă din talpă obrazul meu pe un piept străin rece diform / ca o carapace de broască țestoasă poate fi la fel de bine un perete pe care mă las cu toată singurătatea F.

am intrat în urma ei fără să-mi mai pese că sunt atâtea mâini ce mă trag înapoi am mers docil ca un cățel înfometat cu umerii supurând, bluza se tot dădea de pe umeri la fel și încăpățânarea

dimineața asta are trup de folie albă își face loc în pat de o parte și de alta a obrazului ei curbăm absența celuilalt aproape involuntar aproape frenetic îmi potrivesc palma palmei tale. între,

Dimineața aceasta e talpa lui Dumnezeu strivind la întâmplare tăceri înverzite artificial eu îmi chircesc peticul de aer într-un început de ulcer avantajul de a te încolăci durerii e că poți fi

Nu știm cum a început. Cer solzos golindu-se de greutatea-i de îngeri de dumnezeu de privirile noastre bătătorite de noapte și zi abia mai avem loc pe stradă unii de alții Câteodată facem

n-aveai cum să știi. frigul este singurul sânge din această încăpere. nu mult. doar cât să ne țină de mână. cât să ne țină în viață. atât. a început spunându-mi un lucru drăguț. mi-ai spus sunt

se auzea de dincolo de pereții ăștia de folie albă sterilizată Þi-am mai spus și atunci toate sunt sub epidermă din nisipuri mișcătoare inclusiv vocea ta la telefon la doi milimetri de jur

Dorm cu fața la perete. Dincolo plămânul vântului respiră crengi verzi de nesomn le aruncă zaruri la picioarele trezirii. Mă dor ochii de parcă îngerii se îngrămădesc să-mi intre deodată sub

Dimineața asta se proptește de pereți toracici cu toată respirația ei vineție cu două padele gata de defibrilație în loc de palme din când în când resuscitează copaci sau gingii de alei doar

a plouat toată noaptea dintr-un ochi. străzile sunt iluminate cu singurătate la fel și încăperea asta. ar putea la fel de bine fumega hematic n-are importanță bălțile de pe balcon ar rămâne tot

înăuntru - o ceață pulverulentă în loc de vene câteva calorifere reci. s-a sistat apa caldă și soarele pentru câteva săptămâni în locul prăpastiei, fruntea mea și câteva gânduri răsucesc de

În mine ar rămâne încă multe scaune goale zilnic dacă nu m-aș propti de privirea ta ca un personal deraiat într-un ventricul găunos cu acarieni făcând menajul într-o oglindă crăpată afectele

Trebuie să fi fost la mijloc câteva zile un înger strivit de fiecare dată de șuierul trenului în incisivi de jig viața în sine e un țipăt cu maxilarele rupte la naștere în căutarea

pleoape de vatir lasă umbra să se amestece cu pământul să crească un om să taie singurătatea pe măsura unei oglinzi de mireasă în lemn. E punctul în care realizezi că îmbrățișările nu au

la cât de amețită sunt acum inima ar putea fi la fel de bine o schelă pe care singurătatea se mută de colo acolo și ne convinge că suntem una și aceeași piesă pe care îngerul o

Într-o mână ține o inimă de mac în cealălaltă motivul pentru care holurile astea sunt mereu lungi și reci oamenii trec pe lângă și înapoi în frunze pereții ăștia trec pe lângă, cu

toate sunt la locul lor azi fumul de țigară e un câine hămesit ce-mi linge în palmă singurătatea îl dau afară cu un zâmbet de manechin țigara între degete de aici de sus e ultima cruce

ochii noștri sunt niște borduri pustii moartea trece pe aici cu atâta încântare se face iederă pe umbra mea împietrită doar ca să-ți înverzească dinții * chemările noastre sunt

toamna asta e un sanatoriu al îngerilor nepăziți de umbre orizontul pleznit de refluxul cârdurilor de pescăruși este un bandaj cu care moartea ne leagă la ochi un apus schimbă totul îmi

Câteva zile în șir a fost ceață de parcă umbra mi s-a prăvălit pe trotuare să-ți fie cofraj nu țin inimă am un copac din fier forjat cu brațele deșirate cât a-mi depărta coastele să intre

destinul meu nu este federvais pentru drum care să te tragă acasă e praf și atât la fiecare cinci minute îngeri se ridică din smoală și se retrag în colțul ochiului acolo se petrece

M-am trezit prea devreme. Ceasul se târăște de pe un minut pe altul gasteropod plictisit cu un nu-sta nu-sta nu-sta pe sub ochelari această încăpere e cofrajul perfect spre a da față în

Drumul către acasă se reazemă cu tâmpla de volan de amintiri-colesterol pe arterele somnului el îmi vorbește răspicat despre străzi ca despre o placă de întins părul coastele viața iar eu îi