Daria Darid

să te las aici în mijlocul propoziției cu privirea ta de meduză cu tot de care se mai lovește doar ploaia asta domesticită ca de o umbrelă căzută la întâmplare în plină stradă în brațele mele

la întoarcere arunc tot pe noptieră încep de la un capăt de stradă bara de fier din autobuz de care mi-am sprijinit toată absența fețele transpirate ale gărdulețului din fața blocului cheile și

lumina încolțește în cusătura pledului atârnat de geam afară s-ar putea să fie azi sau oameni e greu de spus am mai mult alcool în brațe decât curiozitate tu nu mai pui întrebări s-au prefăcut

bănuim amândoi că dar nu spunem nimic așteptăm să se retragă apele să-și lase fălcile mâloase pe amintiri colțul unghiei roade lutul campat pe oglindă până ce îi face o adâncitură în

s-a prăbușit de-a curmezișul tăind lumea în jumătățile unui măr viermănos de undeva un gong urlă prelung ca un lup hămesit mă trezesc cu privirea împingând la acul ceasului din perete e un

iubitul meu își aruncă privirea în mine ca un cui percutor cuiul se împlântă în ceva până la urmă și-mi mușcă din glas acesta plesnește roșu ca un soare copt de asfințit plesnește și hematia

n-am să fac niciun mister din faptul că am coborât mai multe trepte decât aveam voie de o parte și de alta a zidului e un început legat cu fitil de gleznă am întâlnit acest om cu ochii

pământul din mine stă să se surpe în glezne rădăcinile mamei mele înfipte vor rămâne așa descălțate suspendate ca un cer cu fruntea aplecată după ce-mi vor da târcoale de câteva ori ca să-și

m-am întors târziu acasă am ocolit florile alea de măr nu au născut niciodată (decât ispite) s-a adunat tot cerul acolo un câine rămăsese în capul oaselor în mijlocul străzii o mașină

Frigul mi-e misionar prin oase și scrâșnește obosit din dinți dacă se-ntind priviri băloase pe sârma râsului meu cu zimți. ________ domnișoarele din imagine erau expuse într-unul din muzeele cu nume

aveam de gând să-ți spun. a plouat mult zilele alea mai întâi părul a început să mi se încrețească timid ca după un botez oarecare apoi să se decoloreze până la rădăcini s-a umplut de lacrimi a

tai ziua aceasta cât să-mi fac o cămașă de noapte resturile de zgârci le arunc pe fereastră la câini trag jaluzelele ca și cum aș trage linie o durere de cap îmi scormone cu degetele bandajate în

ți-a trecut vreodată prin cap? ecosistemul ăsta de dormitor își încinge colții ca de vătrai își lasă urmele de îngrijorare după miezul nopții ca niște tranșee în care mi-arunc pielea butaforică a

învăț să mestec să înghit din când în când se deschide o ușă se deschide o palmă eu nu am ce deschide. câteodată încep să cânt fără melodie fără refren fără voce nu mă opresc toată

dimineața mă spăl pe dinți îmi sărut iubitul apoi îmi pun călușul cu o obișnuință insipidă în acest timp iubitul meu se întoarce cu spatele așa e politicos își fixează privirea într-o botniță

am început să trag de pielea asta de cer până ce se înfiorau toți cei patru ochi cardinali ai tăcerii vene de mărimea rădăcinilor morții și nervii lui dumnezeu întinși la maxim ca niște fire de

tot un fel de autoportret în sânge e și ăsta este dimineațăminuscioturi. ca un steag negru de pus în fiecare poartă aliniez pierderile cu o lamă de ras la un rând cu metoclopramidul golit pe o

sortimente de singurătate. merg cu bomboane de ciocolată împăturite în crăciun iarna asta vine ca o consolare nu știu să-ți zic de ce își lasă pana moale cât un oftat pe buricul unui mormânt

dimineața asta e un râgâit de ferăstrău îmi crestează pe la colțuri gândurile nu mai simt mare lucru știu doar că astăzi este ziua în care nucile de cocos sunt ghioci pentru răni. prematur am o mie

privirea-mi îndoaie zăbrelele unei tăceri ghipsate între noi își face loc se aruncă în gol de pe balcon se aruncă pe un fir de strigăt neauzit de îngeri eu îmi prind privirea cu un braț elastic de

nu mă aștepta ajung târziu acasă. (dintr-o parte bilețelul ăsta aduce a certificat de deces. tai tot) hai să-ți zic eu cum se simte Fiecare plecare e ac de pus copcii în dreptul genelor n-au putut

dimineața aceasta e zimțată puțin aplecată pe spate cât să urci treptele către un alt cer. unul mai mic în care să nu te pierzi niciunde de casă în ultima vreme am tot decojit culoarea de la

picături de ploaie spânzură de geam văzul glas și hipotermie în aceeași teacă adună aici genul ăla de tăcere care face timpul să se oprească brusc ca o pană de curent ca pentru propriul său

crede că mă are lângă ea în pat adoarme negru mi-am lăsat pielea de șarpe să-i țină de urât să-i țină de cald dau să plec cumva ușile astea nu mai au clanțe numai de dinafară se mai