între dărâmături

s-a prăbușit de-a curmezișul tăind lumea în jumătățile unui măr viermănos de undeva un gong urlă prelung ca un lup hămesit mă trezesc cu privirea împingând la acul ceasului din perete e un ceas rotund și verde. vegetează. mă ridic în capul oaselor. dârele de pretutindeni se împerechează jos pe podea nu știu de la ce sunt dârele astea iubitul meu respiră în somn toată îngrijorarea mie nu-mi rămâne nimic. îl țin în brațe și adorm. ceasul rotund și verde sângerează laolaltă cu obrajii pereților eu sângerez pe ascuns durerea îmi atârnă de piele ca niște țurțuri ca niște colți înfipți în abdomen încep să alerg de nebună cu un nume pe buze cu tălpile goale în apa tăioasă alerg de una singură apoi urmează liniștea cu gura deschisă cât un țipăt amar genul ăla de liniște care te trezește din somn să preîntâmpini cum se cuvine moartea acum văd clar. înghit fereastra între dărâmături