Biletul mânjit de rămas bun

pământul din mine stă să se surpe în glezne rădăcinile mamei mele înfipte vor rămâne așa descălțate suspendate ca un cer cu fruntea aplecată după ce-mi vor da târcoale de câteva ori ca să-și tencuiască văzul ca să se asigure că nu mai există nicio fisură de speranță vor seca la început de sete în cele din urmă din iubire pământul meu va deveni roșcovan ca cel de savană va avea palmele înmuiate în sângele altora și incisivii moartea va trece pe aici are un cărucior are și o inimă ce împinge sângele ei lipicios și greu în toate cotloanele sufletului meu imaginar e mai ușor, îmi spune, să târăști după tine o pradă cu toracele golit de toate viețile ce le-ar fi putut avea căruciorul ei scârțâie ca o vioară în mâna unui începător ea nu și-l murdărește cu muribunzi își poartă în el anii o vreme nimeni nu va mai trece pe aici mi se vor atrofia ochii cât un nasture de plastic galben mi se vor lăți timpanele a încordare cu tot cu maxilar deodată niște surcele plesnesc la picioarele mele și limba mea de șopârlă înghite omul fără să-i știe numele sau biletul din mâna stângă sufletele calde îmi strepezesc cel mai repede dinții și interesul mă târăsc după un cărucior decojit