Coastă. De reciclat

crede că mă are lângă ea în pat adoarme negru mi-am lăsat pielea de șarpe să-i țină de urât să-i țină de cald dau să plec cumva ușile astea nu mai au clanțe numai de dinafară se mai deschid obiectele prind voci așa cum și eu prind rădăcini între timp pereții înmuguresc câte o lacrimă - singurătate condensată pe cadranele desfigurării - dimineața asta se împotrivește cu toate cele o mie de mâini ale sale să-mi decojească retina de neguri atâta risipă când eu știu totul despre lutul incurabil când eu știu totul despre întâmplare / am fost om și eu acum uitându-mă spre dumnezeu trebuie să mă țin strâns cu mâinile de realitate ca să nu cad în prăpastia dintre cred că oamenii ar trebui să moară cât încă mai înseamnă ceva pentru cineva cât încă mai au de donat măcar o stradă cu castani cu oameni cu tot. ______________ *am tăiat din text adânc până ce a început să-mi curgă sânge din nas din mâna stângă