stigma

iubitul meu își aruncă privirea în mine ca un cui percutor cuiul se împlântă în ceva până la urmă și-mi mușcă din glas acesta plesnește roșu ca un soare copt de asfințit plesnește și hematia tuturor cuvintelor de bandajare a despărțirilor smulse alice cu alice din pielea unei dimineți din șobolan ce-și roade încheieturile după lanțuri după resturi noi sângerăm din toate părțile și din toate răsăriturile așa mai mult ca o cucerire de teritoriu dialectic cât glasurile ni se varsă într-un puț de tăcere din care n-a mai ieșit nimeni niciodată ( mă privește din stradă/ din vană/ din somn/ din umbră/ din ochii iubitului meu) ies afară așa cu glasul amortizat port în spate o raniță de ochi ca un stigmat din față moartea mă privește în ochi din ochii oamenilor și din propriii mei ochi.