oglindă cât ochiul lui Dumnezeu

picături de ploaie spânzură de geam văzul glas și hipotermie în aceeași teacă adună aici genul ăla de tăcere care face timpul să se oprească brusc ca o pană de curent ca pentru propriul său priveghi. mă concentrez să aflu ce e în pieptul din hârtie sugativă dacă s-ar desface n-ar mai sângera nicio împotrivire visul de unică folosință îmi dă drumul în gol nu a nins bălțile sunt adeziv pentru oameni beculețe de crăciun mai vii decât durerea de azi freamătă convulsii în panglica gri a oboselii și câte un cerșetor de poezie mi se lasă-n piept cu toată greutatea apoi îmi dă drumul în gol oamenii ca mine ar face orice să-și ucidă urma unii înnoptează în paturi străine alții înfiază copiii altora eu îmi injectez străzi în viermele morților mei