Jurnal
nu am spus nimic
1 min lectură·
Mediu
bănuim amândoi că
dar nu spunem nimic
așteptăm să se retragă apele
să-și lase fălcile mâloase pe amintiri
colțul unghiei roade lutul campat pe oglindă
până ce îi face o adâncitură în obraz
mi-arunc privirea în ea
obrazul îi e la fel de negru ca la început
sunt multe frunze prinse la mijloc
între muțenia noastră edificatoare și podeaua de vânătăi
și ghivece ca niște ghioci sparte
și niște raze mai curioase
scaune
cărți umbre răstălmăcite într-o liniște
care te trezește din somn
să primești cum se cuvine moartea
în apa stătută a oboselii
inimile noastre ca niște rădăcini de toamnă
ca niște ridichi sălbatice
sunt pat de fier
pentru orice am fi putut simți
în acel moment
în care amândoi bănuiam că
dar nu am spus nimic
001.619
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daria Darid
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 128
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Daria Darid. “nu am spus nimic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daria-darid/jurnal/13926294/nu-am-spus-nimicComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
