coji

dimineața asta e un râgâit de ferăstrău
îmi crestează pe la colțuri gândurile nu mai simt mare lucru
știu doar că astăzi este ziua
în care nucile de cocos sunt ghioci pentru răni. prematur
am o mie de voci în cap o mie de ochi
și niciun tu în același pat
în aceeași viață


pfff.. n-aș pu
tea spune că sufăr m-am obișnuit cu lipsa asta pe piept
ca o arcă pe care trebuie s-o duc până la capătul zilelor
e motivul pentru care stau întinsă în pat
un alt relief are pulsul meu de aici de sub nivelul mării
de sub nivelul ploilor


m-au anunțat că urmează să mă detoxifice de amintiri. nimic grav.

au mai rămas câteva nuci de cocos
goale pe dinăuntru
mai arunc câte un ochi în cutia lor de foarfece
nu se mai vorbește dialectul nostru nicăieri. mi-au decupat cerul.
aer doar pentru nevăzători.

închid ochii. închid ochii?
e genul ăla de prăbușire în care cauți să te agăți de orice
și de oricine
cerul alunecă printre degete
șapte etaje alunecă printre degete
suflul mi-alunecă
printre degete





este simplu uneori nu mai avem umbră.
nu mai avem cu ce să ne sprijinim de pământ.



p.s. sunt lucruri pe care nu ți le spun la naștere
de pildă cum să-ți recunoști țipătul

în clipa morții.