Daria Darid

n-am să fac niciun mister din faptul că am coborât mai multe trepte decât aveam voie de o parte și de alta a zidului e un început legat cu fitil de gleznă am întâlnit acest om cu ochii

am intrat în urma ei fără să-mi mai pese că sunt atâtea mâini ce mă trag înapoi am mers docil ca un cățel înfometat cu umerii supurând, bluza se tot dădea de pe umeri la fel și încăpățânarea

Frigul mi-e misionar prin oase și scrâșnește obosit din dinți dacă se-ntind priviri băloase pe sârma râsului meu cu zimți. ________ domnișoarele din imagine erau expuse într-unul din muzeele cu nume

să mă fi oprit acel drum imens peste fulgi de păpădii merg la braț, charon sunt mireasă și aștept să mă schimbe spune țestoasele pot să zboare dacă le arunci în aer sau în

dimineața asta am să mă trezesc am să arunc coastă după coastă câinilor groapa sfințește omul și nu înghite niciodată în sec dumnezeu nu meșteșugește la cer când e să plouă, plouă pentru că

în zile de genul fereastra se reazemă-n văz ca un orb de bastonul său tot lovind încolo și-ncoace după un cot de singurătate n-avem parte de macaz (un clipit stângaci) căci în zile

oamenii sunt niște coridoare de spital care-mi tranformă pașii în vizuini ce știu eu despre oameni unii-și petrec timpul cu ochii-n pământ acoperă cu vârful

Habar n-am dacă ți-am vorbit vreodată despre locul ăsta pereții își dezmorțesc încheieturile mușină tăcerea obiecte fără toamnă și maica-domnului împânzind ferestrele ei, toate astea îmi

podeaua se împuținează ca multe altele, îngerii din cerc au ochi boșturos nu mai adună mare lucru curăță plictisiți țeava puștii o potrivesc înspre celălalt bec: nu-mi mai pasă care

azi, mă desfac în scenarii despre doi o să îmbrâncesc eu îngerii care vor râde că nu ai tată iar tu ai să le strigi din oameni că tatăl a plecat să facă rost de un loc în pământ pentru

http://www.youtube.com/watch?v=sZjhdM1QSAk&feature=related Se poate să fi trecut câteva zile fără să ud cactușii din balcon și alte câteva fără să mă gândesc la asta sau la zoaiele de

Îți amintești cum la început s-a desprins un deget. Un muc de țigară. Apoi mâna cu totul. Dezertoarea se proptea deja de-un creion. dar până să realizezi întregul tău trup se sudase de un gest

linia de sosire nu ovaționează nimeni decât un bec rece spânzurat de câteva ore în locul meu am pus foc tuturor oglinzilor din încăpere îmi umplu buzunarele și ochii prefăcuți în

crede că mă are lângă ea în pat adoarme negru mi-am lăsat pielea de șarpe să-i țină de urât să-i țină de cald dau să plec cumva ușile astea nu mai au clanțe numai de dinafară se mai

Nu știm cum a început. Cer solzos golindu-se de greutatea-i de îngeri de dumnezeu de privirile noastre bătătorite de noapte și zi abia mai avem loc pe stradă unii de alții Câteodată facem

urmez picurii de ploaie spărgându-se de asfalt un cer de pui de rândunici cu gurile căscate pentru hrană. Mă împinge îndărătul norilor un om plec mai departe, cu mâinile înroșite așez

ochii noștri sunt niște borduri pustii moartea trece pe aici cu atâta încântare se face iederă pe umbra mea împietrită doar ca să-ți înverzească dinții * chemările noastre sunt

s-a întâmplat până la urmă să fiu eu regina spre sfârșitul zilei vin să-ți spun dă-mi drumul din brațele tale nimeni nu observă cum rag copacii primăvara nimeni nu observă cum rage regina de

Prima dată am deschis ochii când mi-ai șoptit că trebuie să aruncăm peste pleoapă vreun înger ca să nu ne prăbușim un sâmbure de pământ ațipit într-un dos de lacrimă face

tot un fel de autoportret în sânge e și ăsta este dimineațăminuscioturi. ca un steag negru de pus în fiecare poartă aliniez pierderile cu o lamă de ras la un rând cu metoclopramidul golit pe o

îngerul acesta al meu îmi folosește umbra convinge oameni să dea chipul lor singurătății ploaia nu ia nicio hotărâre ne șoptim la ureche că mai rezistăm o zi inima înghite mușcătura

până la un anumit punct nu se amestecă umbrele astea roșesc din orice că-mi vezi prin cer că-mi vezi prin haine aproape că-mi lipsești poate prea pripit ai crezut că sunt ca orice femeie cu

încep să uit unele lucruri mi s-a desprins o bucățică de piatră apoi încă una apoi alta mai indiferentă am apăsat cu podul palmei să opresc sângerarea podul s-a rupt în bucăți bucățile

nopțile de iarnă se trezesc toate în același timp și trupul îmi cere să fiu mamă. mă descleștez din sinapse, nervi și coaste și îmi spun cum este să mergi pe ghearele lacului de la marginea