portret cotidian.

atunci cand vorbesti despre tine, vorbesti si despre camera. in camera ta trebuie sa fie un loc care sa iti corespunda inimii, altul care sa iti corespunda plamanului drept etc. /Contemplând ambientul carnal din jurul meu / zici tu, si ai dreptate cum bine am zis mai sus.
spatiile delimiteaza foarte bine o alta gandire, o alta incadrare, o alta poezie care incearca sa zboare fara aripi, adica sa isi descopere adevarata fiinta.

pentru o debutanta pe agonia, as zice ca scrisul nu e chiar ultima dintre ocupatiile tale. am remarcat

Stând nemișcat
ai să observi cum pereții se mișcă
își dezmorțesc încheieturile
târziu noaptea.

asta e poezie pura.

astept cu nerabdare si alte tecste, sa vedem o certitudine.

Stefan,
am dezvelit peretii, am sters praful si m-am asezat cuminte pe scaun..nu intamplator la fereastra. La prima vedere, acest text, dincolo de atmosfera intima, organica, se vrea o anticamera, o sala de asteptare..inainte sa pasesc in lumea asta prea mare.. deocamdata, aripile au constitutia unui cordon ombilical...dar cu timpul, cine stie..
leonard,
Intr-adevar, obisnuiesc sa vorbesc destul cu mine, insa rareori recurg la cuvinte..

[la multi ani tuturor florilor din familiile voastre!]