let me go, god

s-a întâmplat până la urmă să fiu eu regina spre sfârșitul zilei vin să-ți spun dă-mi drumul din brațele tale nimeni nu observă cum rag copacii primăvara nimeni nu observă cum rage regina de unii singuri de una singură la marginea acestei câmpii sâcâitoare din care nu se mai înțelege nimic altceva decât îndepărtarea noastră verticală mugurii alăptează răni înserarea înghite muguri unul câte unul tăcerea dospește dintr-o chemare închid ochii și-mi las privirea să treacă prin visul tău neted ca o câmpie săcăitoare la marginea ei înserarea înghite răgete unul câte unul s-a întâmplat până la urmă să fiu eu regina ca o viță de vie retezată de la mijloc pe o tablă de șah goală