moartea e un punct cardinal, când aducem vorba de oameni

Îți amintești cum la început s-a desprins un deget. Un muc de țigară. Apoi mâna cu totul. Dezertoarea se proptea deja de-un creion. dar până să realizezi întregul tău trup se sudase de un gest de un front de seva celuilalt. Ca un sufix. Tu încă îi porți umbra la un rând cu funcțiile vitale un tenc de neliniști aiurea pe pleoape pe noptieră de când partea lui de pat zace într-un colț fără răsuflare un soi de crater stins îi dai târcoale apoi te întorci în cenușă Singurătatea își pune brațele pe umerii tăi te strânge în brațe matern. ochii sunt un lacăt oglinda-ți dă un chip dimineața stă cu spatele, la fereastră e luni sau marți sau miercuri n-are importanță e un tub respirator [inspiri/ expiri cu sila toți de la birou te privesc le dai bună dimineața gândindu-te că nu a sunat deloc convingător pe a ta ai lăsat-o înfofolită în cămașa lui] Răsucești cheia în ușă ca într-un maldăr de ceruri făcute praf la picioarele tale arunci o privire pe masă una pe pat e obiceiul tău de a te dezbrăca de noduri în gât biblii încolțesc îndărăt în loc de versete urmele lui uscate e micul tău secret sau un ritual de deshumare a timpurilor împreună e ultimul tău somnifer.