poezia

am intrat în urma ei fără să-mi mai pese că sunt atâtea mâini ce mă trag înapoi am mers docil ca un cățel înfometat cu umerii supurând, bluza se tot dădea de pe umeri la fel și încăpățânarea mea de a rămâne acolo ea îmi dădea să beau ceva de culoarea ochiului orb am înghițit până la ultima picătură de deznădejde ea îmi șoptea aproape strident că e singura ființă ce mă vrea timpanele mi s-au lățit până la refuz lăsând să intre în picioarele goale murdare cuvintele ei grele era un fel de whatever în tot sângele meu eram eu deasupra ei cu toate cele o mie de mâini pipăind neputința de a înțelege ce caut eu aici sufletul meu s-a desprins de pe umeri ca o capsă închisă prost atunci m-am ridicat fără să-mi mai pese că ea sta încordată și nesatisfăcută m-am uitat înapoi de aici în jos începe cerul