ferestrele au ziduri

încep să uit unele lucruri mi s-a desprins o bucățică de piatră apoi încă una apoi alta mai indiferentă am apăsat cu podul palmei să opresc sângerarea podul s-a rupt în bucăți bucățile plutesc o vreme ca un strigăt apoi se îneacă în aceeași orbire nu am dormit de două nopți nu am putut să scriu nimic bun să știi că umbra mea mă pândește fără milă mă poartă de ceafă așa cum lupoaica își poartă vlăstarul credința mi s-a risipit într-un suflu de cenușă a inspirat-o umbra mea pe toată mie nu mi-a rămas am tăcut și de data asta mai am un singur obraz de care să mă sprijin celălalt s-a prăbușit înăuntru e o prăpastie în care se aruncă toți nefericiții i-am disprețuit încep să uit unele lucruri ca de exemplu acesta nu știu pe cine am plâns sunt toți la fel și sunt toți cu fețele tencuite în muțenie umbra asta mă pândește am mâinile închegate ca de rugăciune Doamne! (tăcerea tremură de frig) Doamne! (tăcerea se ghemuiește în palmele mele închegate) nu mai e nimeni aici umbra zăvorăște cheile se sparg de podeaua calmă își dau ultimul țipăt încep să uit de cum am ajuns aici ferestrele au ziduri ferestrele au ochii închiși Doamne! din spate ecoul mă privește cu alți ochi