Daria Darid

pieptul tău era o teacă în care se retrăsese Dumnezeu și întreg pământul de sub tălpi orice pas pe care-l făceam îți sfărâma câte un geamăt orice rămânere lăsa urme adânci care-mi

lumina se îndoaie se răstoarnă într-un ochi oglinda e singura care gustă moartea zilierului cu măști din care ies cu palmele savonieră pentru îngeri și te desprind,

Dimineața asta miroase a carne de tun ar putea fi la fel de bine un medic îmi ridică pleoapele pe rând constată ora decesului atâtor vise tăind ochiul în acheron M-am trezit cu senzația că

Este una din zilele alea în care expresiile feței sunt un mănunchi de briofite șterg cu dosul palmei praful campat pe oglindă și alte câteva destine de libelulă dau să mă râcâi de noaptea

http://www.youtube.com/watch?v=ywVRaEvK24k&feature=relmfu țin să mă obișnuiesc cu asta dimineața gâtul mi-este o fântână care și-a înghițit izvorul rămân animalul împăiat al

urmez picurii de ploaie spărgându-se de asfalt un cer de pui de rândunici cu gurile căscate pentru hrană. Mă împinge îndărătul norilor un om plec mai departe, cu mâinile înroșite așez

http://www.youtube.com/watch?v=sZjhdM1QSAk&feature=related Se poate să fi trecut câteva zile fără să ud cactușii din balcon și alte câteva fără să mă gândesc la asta sau la zoaiele de

[n] Zilele astea au trecut apăsat ca un tanc pe o alee pavată era creștetul cerurilor noastre călcat in picioare de atâtea bălți de singurătate [4] Să mai am o singură gură. Tăcerea. te

Prima dată când ne-am despărțit am rămas [cu] câteva ceasuri în spatele tău și brațele mi s-au lungit a cale ferată peste care s-a întins singurătatea de la spate toți sunteți stâlpi

un ceas de perete rumegă timpul rămas e demodat, îmi zic, existența nu se mai măsoară în cifre obsesiile pot fi de înțeles mai ales când sunt dobândite îl trec cu vederea apoi îmi închipui că

nu te mai zăresc în ultima vreme nici măcar aiurea pe străzi pe pod sau în gândurile celorlalți de parcă aș fi rămas ultimul charon care să-mi arate cum să trec lumea spre camera ta nu le-am

Îți amintești cum la început s-a desprins un deget. Un muc de țigară. Apoi mâna cu totul. Dezertoarea se proptea deja de-un creion. dar până să realizezi întregul tău trup se sudase de un gest

ochii mei sunt năvod. oglinda se zbate palmele astea au subțirimea obrazului brăzdat toamna devreme de parcă despărțirile toate le-am cântărit în palme numele tău mi-a lăsat bătături pe

m-am trezit convinsă că ochiul e un spațiu în demolare întinde negrul pe aripile astea uriașe plouă ni se îngreunează pieptul ne proptește de pământ și pe zi ce trece ne transformăm

deschid ochii ca și cum aș deschide palmele dormitorul se afișează în uniformă de locotenent mă scrutează din toate părțile ca o singurătate de om azi am ezitat îndelung să-mi mai

Azi razele pur și simplu cad ca niște frânghii și săgeți prost arcuite îngerul meu păzitor pune sârmă ghimpată în țipăt umbrele amândorura cât de o icoană de buzunar nu ne mai lasă

azi, mă desfac în scenarii despre doi o să îmbrâncesc eu îngerii care vor râde că nu ai tată iar tu ai să le strigi din oameni că tatăl a plecat să facă rost de un loc în pământ pentru

visul ne dezvelește ochii visul ne alungă tălpile îl dau la schimb pentru un motiv serios de a intra în pielea de om atârnată în oglindă singurătatea ne descâlcește pașii până la

îngerul acesta al meu îmi folosește umbra convinge oameni să dea chipul lor singurătății ploaia nu ia nicio hotărâre ne șoptim la ureche că mai rezistăm o zi inima înghite mușcătura

Tăcerile tale ies în prag mă caută cu privirea te găsesc pe podea, rezemată de pat o grămadă de ghioci, o grămadă de scoici sparte uscate \"Ai grijă să nu te tai, e deja destulă mizerie între

Îmbrățișările mele sunt un spital vechi din care au plecat oamenii a rămas numai umbra aripilor de îngeri din spatele pervazului ziduri reci și igrasie îmi înregimentează ochiul/ câteva

în ochiul tău încolțesc încă o noapte șoaptele tale, terapie cu lipitori \"e vreme și pentru noi\" printre crăpături trag cu ochiul la Lumea de Apoi jurații i-au însemnat pe morți cu mir

cerul coace priviri este o ramă stătută prinde îngeri s-au înconvoiat zilele ca un bătrân în toiag cu mâinile osoase face din ele pământ în care să-mi îngrop fața eu îmi repet cuvintele

adăp o fântână cu ochii verzi umbra ta bea și se preface în pământ rar sângele meu transformă pieptul într-un pod sub care se înțepenește luna mă clătesc cu setea trecătorilor smulg