singurătatea e un stolon pe cer

adăp o fântână cu ochii verzi umbra ta bea și se preface în pământ rar sângele meu transformă pieptul într-un pod sub care se înțepenește luna mă clătesc cu setea trecătorilor smulg o bucățică de cer din ochiul stâng să eliberez păsări negre cu gheare de stolon pământul îmi trece înapoi în aripi și exersăm cântece de leagăn pentru prunci morți