La 8,3 minute lumină de moarte

sunt sigur că totuși poezia va putea dansa pe marșul funebru al ultimului vers. desigur, cu rădăcinile trase înapoi în glezne. Restul nepotrivirilor vor fi fost deja uitate (chiar dacă unii vor binevoi să le remarce).

PS: și mai cred că titlul nu face onoare ultimului vers. \"doar ca să pot întârzia vestea morții tale\" ar fi meritat ceva mai simplu, fără să fie sufocat de vreo dialectică, fie ea și năstrușnică.

Domnului Valentin Cozmescu,

soarele este, in textul meu, numai un dispozitiv pe care il manuiesc astfel incat sa arate cu degetul bucatica mea de viata, nimic altceva. Intr-adevar, fac referire la oameni, dar numai intr-un plan secund, numai ca trepte pentru constientizarea si asumarea adevarului, dezvaluit in ultimul vers .

Va multumesc pentru parere...

citindu-ți prima oară textul, mi-a venit în minte o cugetare a lui Ionescu: \"Nimic nu e tragic, totul e tragic\"; dar pentru că sub acest concept al \"absurdului\" în majoritatea cazurilor multă sterilitate se ascunde, am să spun că, deși lecturate superficial, texte tale par să corespundă acestei încadrări, ele nu sunt deloc absurde; pentru că la tine moartea (aceasta despre care vorbești) nu e deloc sumbră, scrâșnitoare, agresivă, ci este una calmă, contemplativă, paradoxal, resortul unei vieți interioare cel puțin la fel de bogate ca acee căreia i se opune;

și atunci de unde aura aceasta de absurd, de \"năstrușnicie\" (după cum o numește antecomentatorul meu)? prea exisgentă scriiturii tale, eviți pe cât posibil descriptivul plat, convențional (aș spune \"muncitoresc\") și realizezi din descopmunerea și remateliarizarea lumii înconjurătoare o artă sine, conferindu-le prin acest proces o finalitate semantică, extrăgându-le din general și oferindu-le o valorea semantică particulară, în funcție de o experiență sau un sentiment particular; un exemplu clasic: Lorca - ceea ce pentru alții înseamnă \"moartea lui Igancio\", pentru el (numai pentru el) semnifică viață; ne aparține ce simțim, ce gândim, dar ceea ce trăim nu ne aparține; în definitiv, puterea de a îndura suferința (în orice accepțiune) este ea însăși o formă de vitalism, de dorință de a trăi.

de aceea mi-am permis să atribui acestei morbidități valențe de erotic: pentru tine (desigur, în limitele interpretării mele), în prezența dragostei, viața este ritual, în absența ei, viața este procesiune funerară - căutarea sa, pur și simplu amânare a inevitabilului (\"să pot întârzia vestea morții tale\"); pentru că (din motivele enumerate mai sus), da, moartea este o veste, un sunet, ea nu are realitate materială.


un cititor,
Vasile Munteanu

un text reușit...aici parcă umbrele se joacă absurd...de-a lumina...*reinventând-o*?...

iar cuvintele se desfășoară...

\"lumini și umbre-amestecând
prin colturi de odaie\"?...

O formă de prezentare suprarealistă, în care imaginile materiale curg supravegheate de o rază a destinului implacabil.
O imagine care transpune deriva din agitația tulbure a inconștientului și capată formă numai datorită raționalizării delirului.
E Dali,83 după moartea Galei !

Domnului Vasile Munteanu ii multumesc pentru un comentariu atat de ingrijit. Ceea ce m-a impresionat/bucurat a fost mai ales faptul ca la un moment dat faceti referire la textele mele, si nu numai cel de fata... pot sa spun ca sunteti printre singurele persoane care au reusit sa vada dincolo de crusta cuvintelor. Si da, resortul cautarilor mele nu se mai sprijina in concret, in viata de zi cu zi, ci imi linistesc apele in acel \"erotic\" de care faceti referire mai sus, erotic ce transcende viul, prezentul, \"cerurile\" mele.
Nu, domnule Munteanu, nu doar un cititor. Un mentor. Multumesc.

Doamna Ioana Matei,
ma bucura foarte mult prezenta dumneavoastra... am pentru dumneavoastra un atasament aparte, poate din cauza faptului ca purtati acelasi nume pe care l-a purtat si cea care s-a lepadat de satana, pentru mine, acum douazeci si... de ani.... sau poate din cauza gandurilor dumneavoastra ce ma fascineaza, inca de cand mi-am creat cont aici..
textul acesta nu este intru totul reusit, insa sper ca a reusit sa transmita ceea ce am dorit sa spuna...
teoretic, nu se poate vorbi de umbre, decat in prezenta luminii... in schimb, le putem inventa, manui... prin trairi.

Va multumesc foarte mult pentru semnele lasate...

domnului Catalin Birzanu...

In primul rand, va rog sa ma scuzati, acum am vazut acest ultim comentariu..
Foarte frumos spus, si mai tin sa adaug ca ma bucura sa intalnesc oameni care reusesc sa gaseasca corespondente intre diferitele \"texturi\" ale artei, texturi indepartate in timp si spatiu...
Multumesc pentru trecere si pentru semn .

8.3 minute lumina, cam asta e distanta de la pamant la soare, daca nu ma insel.

asta creeaza o foarte misto imagine prin suprapunere de planuri, o idee pe cat de buna pe cat de poetica. misto.

mi-au placut multe in poem, se vede ca perseverezi, tot inainte!

Leonard,
mi-a scapat din vedere acest comentariu, imi cer scuze.
Da, ai dreptate.. si vom mai avea 8,3 minute in plus sa ne bucuram de lumina, dupa ce soarele va obosi sa ne \"insoteasca\" in toate cele...[cat egocentrism, in realitate, pamantul \"se tine\" ca un catelus dupa soare. impropriu spus.]

Nu stiu ce sa zic.. ma bucur ca ti-a placut, eu una nu am fost chiar convinsa ca este ok... dar cum majoritatea textelor mele ma nemultumesc...

dar toate aceste comentarii le iau drept incurajari, motiv pentru care am tinut sa multumesc fiecaruia in parte..

multumesc pentru trecere si pareri, Leonard . Toate cele bune si tie!