Jurnal
back to black
1 min lectură·
Mediu
Dorm cu fața la perete. Dincolo
plămânul vântului respiră crengi verzi de nesomn
le aruncă zaruri
la picioarele trezirii. Mă dor ochii
de parcă îngerii se îngrămădesc să-mi intre
deodată sub pleoape. Am lăsat o singură ușă deschisă
o singură lumină pentru orice eventualitate
de altfel îmi spun că s-au întinat
a întuneric întoarcerile tale.
Dorm cu fața la perete. Dincoace
obiectele își coase umbre în piele
privirile lor mă strâng precum un aparat de luat
pulsul. Mă dor ochii nu-mi
mai simt brațele sau somnul sau dumnezeul atârnă
în straturi și straturi de manșete de sfigmometru.
un ultim rând de morminte. Un ultim rând
de tăcere
un ultim rând de oameni îmi ies din piept îți vorbesc
cu alte ploi
presimt o iarnă de burete o iarnă care văruiește ochiul
nici urmă de țipăt
nici urmă de muște
nici urmă de moarte
eu dorm cu fața la perete. Oriunde
se ascut lacrimi ne dor genunchii
luminii pe ochiul de albeață crescut între noi
îl clipim pe rând
trosnind
îl clipim fiecare la câte un capăt al singurătății.
022906
0
Ceeace scrii sunt poeme tridimensionale iar trăirile tale se vor simți \"necuprinse\" în această formă. Sculptura este mai aproape de ce poți să strigi cu toate puterile, dar sculptura pictată. Percep că adesea te lovești în suprafața oglinzii care te separă de ce este dincolo. Pudoarea ce te caracterizează, cu durere, te face să te bucuri suferind în văzul tuturor. Ceilalți nu-și dau seama că sunt privilegiați că li se permite a fi ignorați în timpul trăirilor nude. Uneori simți spectatorul și strigi, în plină dsfășurare a ideii,la un operator, că vrei un prim plan pe un, sau o ceva, după care, ca și când gheața s-ar fi închis imediat, reiei alunecarea tăioasă. Poate că ar fi mai bine să-ți revii dar ar fi păcat. Fii prgătită să frânezi pe patru picioare dar nu este încă momentul. Mulțumesc și sărutmâna pentru răbdarea de a citi ce am bâiguit pe aici. Până atunci...ultreya!