lăcătușărie și alte încăperi goale

Câteva zile în șir a fost ceață de parcă umbra mi s-a prăvălit pe trotuare să-ți fie cofraj nu țin inimă am un copac din fier forjat cu brațele deșirate cât a-mi depărta coastele să intre îngeri cu porii suflecați până la os să-mi mâne tălpile stropii de ploaie din această dimineață sunt niște soldăței de plumb cu ranițele pline de pământ rar azi nu am planuri cifre străzi oameni poate numai gândul-șmirghel că până și băncile din parc au mai multe de spus despre singurătate eu, în schimb, mi-am făcut prostul obicei de a desena pe obrazul lui dumnezeu conturul palmei cu care singurătatea îmi mușcă din țipăt