unii în alții
dimineața coborâm
ca dintr-un trunchi
unul după celălalt
ne răspândim radial
un păianjen imens migălește pământul
brodează
lucruri oameni sentimente informații așezări
râul acela ești tu
forfotind pietre
prin câmpul răvășit de maci
nebun după gura mea însetată
soarele ești încolțit de raze
dospind în pântec
fierbinte de iubire
pâinea
țărmul ce șterge
cred că soarele a înghețat
din moment ce a făcut focul în zare
vâlvătaie
are febră îi ard obrajii
sfârâie pântecul mării
dârdâie razele scrâșnesc
picioarele degerate sunt învelite
în
în orașul meu copiii
sunt flori
florile pescăruși
pescărușii zmeie
zmeiele nori
norii sâni cu lapte
laptele bălți de nuferi
nuferii scrisori
scrisorile sentimente
sentimentele inimi
inimile
apele se prăvălesc în ape
au rătăcit pământul
numai oameni
cu păsări la subraț
învățându-le să scape
se-nfășoară ca în bete
parcă horesc
cu strigături
doar copacii năvăliți
vuiesc odată cu
cuvântul
tăiș
feliază-mi speranțele
micile plăceri
înghite-mă nemestecat
în timpul cât am mai rămas
calc gătesc iubesc
cresc educ planific economisesc
alint glumesc
scriu
și plâng
va pocni
ca mugurele primei iubiri
un țipăt
pasărea a zburat cu petalele
smulse
albul s-a prelins roșu
dimineața sare din piept
cu o sută de bătăi
în ușă
o crăpătură
zorii
în câmpul verde cu picățele roșii
timpul năvălise cu oameni
râsetele se rostogoleau din gură în gură
în lădițe bunăstarea
soarele pe creștet
răul dospea în mine
o mie de cuțite
flori vor crește
pe pântecul ce-a zămislit
viermi vor săpa cicatrici
până vor crăpa albul în cenușiu
se vor înrădăcina arborii
viețuind printre păsări
răzvrătite
nu-și vor potoli plânsul din
e bolnav
plămânii îi străfulgeră la bifurcații
tușește îndărătnic
fuma trabucuri
de calitate
pe marginea orașului
cade în agonie
scuipă mult sânge
jarul din apus
începe să se
de la o vreme
locuiesc în cuvântul meu
ca în orașul de pe țărm
acolo nu pot să strig
când îmi vine să zic ce am de zis
aici
trupul îmi este implantat cu alb
sar când într-un picior
când pe
văpaie pârpălind amiaza-frigăruie
soarele abia se târăște la umbră
rănit de urletul disperat
cu ocara bine fixată în cătare
poți doborî liniștea din copac
când calci pe cioburi oasele
Fiindcă își văd de treaba lor. Se așază în fotoliu ca-ntr-o vizuină și, în dosul unui ziar imens, rumegă problemele. Mai noi, mai vechi. Nu le place să fie deranjați. Poate doar cu o cafea. Un sărut.
eu am fumat
în copilărie
plantam lujere
nu mă vedeam dintre ele
la cules
corbi creșteau din mâinile mele
aripi până la coate
capotul avea bustul smolit
în coșare lanuri de foi
am o teamă de întuneric
tremurau florile în copaci
se pusese dintr-odată o vijelie
toți vecinii erau în porți priveau
vorbeau în șoaptă
eram prea mică nu înțelegeam
treceau tancuri
spuneau
este doar iubire
ca între pereți ermetici
unde fiecare bulă de aer are preț
se vizitează unii pe alții
zâmbesc numai dinți
își dau mâinile
încrucișând falange
duc flori
în orașul meu s-au dus ploile
tot ce era galben a dispărut
oamenii își prefac veselia
în jocuri de table
își încearcă norocul
și înjură
când nu au ce face
plimbă câte-un suflet
comentează
ascultă-mă
iubirea nu trece așa
doar spunându-i
ia dă-te mai încolo
ai ocupat spațiul abuziv
nu o poți șterge
cum ai dizolva o pată
cu alcool
nici curăța cu acid
ea stă între lucrurile
Pământul are și el raze. Oamenii. Unii stau cu picioarele în sus. Dar nu cad pentru că îi atrage ceva la pământul acesta. Nici ei nu prea știu ce. Doar că dimineața le e cam greu să se ridice și să
mă aruncă de sus
dacii o făceau cu feciorii frumoși
sunt destule țepe
pe buzele prăpastiei rămân
ciutură în cumpănă
fântână seacă
suspendată
de timp
umplu clipe cu speranțe
n-am părăsit
sunt cea care
am rămas
între aceiași pereți
deschiși
freș
înmugurind clipele
ștergând fruntea de gânduri nădușite
plouând cu răbdarea așteptării
bucurie așternând pașilor
aerul bate din aripi vioi
balansează pe umerii mei
cu bretele de mătase
îmi ciupește obrajii până dau în roșu
macii de pe rochie
încep să zbârnâie
necontrolat
senzor bombastic
clocot
Câteodată, mă răsfoiesc. Încep de-aiurea. Nu o iau cu prima pagină. Nici de la cuprins. Nici măcar de la sfârșit spre început. Asta pentru că nu am proiectat un final. Este o carte nesfârșită. Mă
în sărutul acesta sunt toate cuvintele
pe care nu le pot scoate nici cu periuța
toate versurile pe care nu le-am putut scrie
cu peniță de firmă
nopțile în care somnul a încercat să treacă