Poezie
disperare
propriul ucigaș
1 min lectură·
Mediu
abisul ăsta
nici dacă ține bolta lupa
nu se vede
dar ea e curioasă
aprinde un băț zgâriind cremenea
ca un bob de tămâie în gura orizontului
o zvârlitură se stinge ca o cometă
apoi dă cu piatra fără să-și audă remușcarea
aruncă ceasul
nemaiavând ce face cu timpul lui
inelul
oricum o părăsise
mărunțișul
care nici nu-i ajungea de-o pâine
poșeta fără acte
casă nu mai avea de mult
hainele sub care
nu-i era rușine cu tinerețea
îi mai rămăsese
ceva
ca să se dea la fund
așa că
și-a frânt aripile
țipătul
(16 iulie 2010)
002
0