cerul s-a posomorât

O zi de vineri adumbrită pe litoral de nori apropiați de pământ. Cu forme gigantice, ce ne invită să-i prindem, să le epuizăm tot conținutul, să facă din grădini rai, din ogoare surse ale bunăstării... Dar unde să intre ele, în ce buzunare!
Închiderea întreprindrilor și arestul la domiciliu al celor concediați conturează la tine agonia naturii neomenești, ce se perpetuează acolo, pe lângă postpatricienele sau postaristocraticele ravagii ale economiei românești.

da, ce vreme ciudată! nu mai vorbim de vremuri.

mulțumesc mult pentru trecere și cuvinte.

Ottilia Ardeleanu

e sanatos
plămânii îi străfulgeră la bifurcații
libertate îndărătnica

respira vremuri
de calitate

la marginea orașului
atinge placerea
jarul din apus
imprastie scantei

trage luna de corzi
canta strasnic
pesemne de aceea muncile
au fost reinventate
cu oameni
cu tot

tangoul nu are rival pe lumeeee

e prea clar, ottilia, ce ne spui aici... Apăsarea aceasta a cerului, viziunea apocaliptică, sufocarea - da, se simt, ai creionat bine, dar fabricile din final parcă strică tot :). Dar nu mă lua în seamă, pesemne că sunt eu amărât la ora asta :). Și nu cred că există poezie prin fabrici închise, chiar dacă închise cu oameni cu tot. Despre vremuri se tot scrie, despre criză la fel, dar ai grijă să nu pici în vârtejul ăsta al unei poezii sociale, care nu va răzbate niciodată... Prima parte îmi place, oricum :). cred că nu e cu supărare, nu ?
cu sinceritate,

alex

Ai personificat cerul, l-ai făcut bolnav, cu plămânii sub forma norilor respirând aer, fumează din coșurile fabricilor trabucuri și își așează fața posomorâtă pe marginea orașului.
Asfințitul împrumută nuanța jarului care se stinge când apar zorile.

vă mulțumesc pentru popasul vostru aici, sub un cer posomorât.

Claudia, frumoasă varianta ta, care nu se poate, însă, aplica la starea atmosferică de aici.

Alex, se vede treaba că cerul de aici este în concordanță cu starea ta.

Răzvan, onorată de prezență. ai dreptate în cele ce spui.

Vă mulțumesc frumos și vă mai aștept,

Ottilia Ardeleanu

Un text deosebit de frumos pentru care autoarea merită felicitări. Restul au s-a spus... deja. Cu prietenie, Ioan.

cuvintele tale îmi dau curaj. îți mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu